Se schimbă sistemul de pensii din Germania. Guvernul introduce o nouă "contribuție obligatorie"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Schimbări importante pentru pensionarii din Germania (Foto: colaj Freepik)
Schimbări importante pentru pensionarii din Germania (Foto: colaj Freepik)

Cancelarul geran Friedrich Merz anunță reforme majore în sistemul de pensii: contribuție obligatorie la economiile private și program de economisire pentru tineri.

Guvernul condus de cancelarul Friedrich Merz (CDU) pregătește o reformă amplă a sistemului de pensii din Germania, menită să stabilizeze finanțarea asigurărilor sociale pe termen lung. Într-un interviu acordat postului ARD, Merz a avertizat că populația va trebui să aloce o parte mai mare din veniturile disponibile pentru pensii, asigurări de viață și îngrijire medicală. „În viitor, germanii vor cheltui mai mult pentru a-și asigura bătrânețea și sănătatea. Este o realitate economică inevitabilă”, a declarat cancelarul.

Merz intenționează să introducă o nouă contribuție obligatorie pentru angajați, menită să sprijine fondurile private de pensii. El a explicat că reformarea sistemului public trebuie să fie „echitabilă și sustenabilă”, astfel încât toți cetățenii să contribuie proporțional. Totuși, a exclus o creștere directă a contribuțiilor la sistemul legal de pensii. „Personal, susțin contribuțiile obligatorii la planurile private, finanțate individual. Asta înseamnă ca fiecare cetățean să aibă obligația de a economisi pentru propria pensie”, a subliniat Merz.

Economiile finanțate pentru pensie reprezintă, în prezent, o opțiune voluntară prin care persoanele acumulează capital pentru perioada de retragere din activitate. În sistemul actual, angajații și angajatorii contribuie în mod egal la fondul de pensii public, cu o cotă totală de 18,6%, fără a exista o contribuție impusă la planurile private.

Pe lângă reforma sistemului de pensii, cancelarul promovează și proiectul „Frühstart”, un program prin care statul va sprijini financiar tinerii să înceapă devreme economisirea pentru pensie. Începând cu 1 ianuarie 2026, fiecare copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani va primi zece euro pe lună din partea statului german, bani care vor fi direcționați către un cont privat de economii pentru pensie. Prin această inițiativă, Merz speră să stimuleze interesul tinerilor pentru investițiile pe piața de capital și pentru economisirea pe termen lung.

Nu se mărește vârsta de pensionare

 

În ceea ce privește dezbaterea privind creșterea vârstei de pensionare, Merz a respins ferm propunerea ministrului Economiei, Katherina Reiche (CDU), de a majora pragul de la 67 la 70 de ani. Cancelarul a precizat că Germania trebuie, mai degrabă, să încurajeze o creștere a numărului total de ore lucrate pe parcursul vieții, nu o prelungire a perioadei de activitate obligatorii.

De asemenea, Merz s-a declarat împotriva eliminării unei zile de sărbătoare legală, în contextul discuțiilor despre creșterea productivității. În același timp, liderul CDU a anunțat că viitoarea reformă socială va include măsuri stricte pentru beneficiarii de alocații pentru cetățeni (Bürgergeld), care refuză colaborarea cu agențiile de ocupare a forței de muncă. „Dacă cineva refuză să coopereze, atunci considerăm că nu are nevoie de ajutorul nostru”, a declarat Merz.

Pe tema reformei venitului cetățenesc, cancelarul a confirmat că negocierile dintre CDU/CSU și SPD sunt „aproape finalizate”, fiind necesare doar câteva clarificări. Noua lege, care va redefini forma actuală a ajutorului social, va fi adoptată sub denumirea „Legea securității de bază”, iar termenul „venit cetățenesc” nu va mai fi folosit.

Reforma propusă de Merz se anunță una dintre cele mai ample modificări ale sistemului social german din ultimele decenii, urmărind să asigure echilibrul financiar al pensiilor și să adapteze modelul de protecție socială la realitățile economice actuale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel