Scutul antirachetă de la Deveselu este operaţional

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:
24 de interceptoare SM-3 Block IB au fost amplasate la sol. Sistemul este pregătit să răspundă la orice ameninţare.

Scutul antirachetă de la Deveselu a devenit operaţional. Cele 24 de interceptoare Standard Missile-3 Block IB au fost amplasate la sol iar în momentul de faţă sistemul este pregătit în orice moment să poată fi folosit. 

Potrivit unor surse autorizate, toate operaţiunile de testare şi instalare a echipamentelor care formează Sistemul Antibalistic AEGIS au fost încheiate cu succes, iar la ora actuală, militarii americani au anunţat autorităţile române şi americane că sistemul este pregătit să răspundă la orice ameninţare.
Ultima fază privind operaţionalizarea scutului antirachetă s-a derulat în ultimele săptămâni prin instalarea pe pozitii a celor 24 de interceptoare SM-3 Block IB.

 

Rachetele SM-3 Block IB au sosit în România la bordul unor aeronave militare de transport americane, care au aterizat la Baza 90 Transport Aerian. Ulterior, interceptoarele SM-3 Block IB au ajus la Deveselu pe cale terestră în mai multe etape. Misiunea de transport a rachetelor SM-3 la Deveselu a fost una strict secretă, iar containerele securizate au fost mascate în TIR-uri care aveau embleme ale unor firme de curierat.

 

Un singur interceptor costă peste 10 milioane de dolari. Dintre caracteristicile rachetelor SM-3 Block IB enumerăm următoarele:


Greutate 1.5 T
Lungime 6,55 m
Diametru 0,34 m
Carburant – motor cu combustibil solid
Plafon de zbor ~ 500 km
Viteză 3 km / s (Mach 10,2)

 

Pentagonul va face anunţul oficial privind operaţionalizarea sistemul AEGIS de la Deveselu pe 2 decembrie 2015. SUA a preluat controlul Bazei de apărare anti-rachetă de interceptare de la Deveselu pe 10 octombrie 2014.

 

La 4 februarie 2010, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat decizia de a da curs invitaţiei făcute de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, privind implicarea României în dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă în Europa.


Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a reprezentat un pas important pe linia creşterii nivelului de securitate naţională, contribuind, în acelaşi timp, la substanţierea parteneriatului strategic româno-american şi la consolidarea profilului României ca partener de încredere, furnizor net de securitate pentru statele membre NATO şi ale Uniunii Europene.

 

SURSA: ZIUAVECHE.RO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel