SCANDAL pe scenă internaţională. Erdogan, acuzaţii DURE la adresa lui Macron: "Are intenţii coloniale". Presa turcă: "Franţa vrea RĂZBOI"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a acuzat joi pe omologul său francez, Emmanuel Macron, că are intenţii coloniale în Liban, transmite AFP.

"Ceea ce vor Macron şi compania este să restabilească ordinea colonială (în Liban). Pe noi nu ne interesează să alergăm după fotografii sau să facem spectacol în faţa camerelor", a spus Erdogan într-un discurs la Ankara.

Şeful statului turc se referea la vizita foarte mediatizată a preşedintelui Franţei la Beirut, săptămâna trecută, după exploziile din 4 august care au ucis 171 de oameni, au rănit peste 6.500 şi au provocat distrugeri de mari proporţii în capitala Libanului.

Erdogan nu s-a deplasat personal în Liban, dar i-a trimis acolo sâmbăta trecută pe vicepreşedintele Turciei, Fuat Oktay, şi pe ministrul de externe, Mevlut Cavusoglu.

Libanul a fost guvernat sub mandat francez din 1920 până în 1943, când a devenit independent. Anterior perioadei respective, s-a aflat sub dominaţie otomană timp de patru secole.

Atacurile virulente ale lui Erdogan la adresa lui Macron au loc în contextul creşterii tensiunilor dintre Turcia şi Franţa, în special legate de Libia şi de exploatarea resurselor din estul Mării Mediterane. Prospecţiunile turce de hidrocarburi în regiunea maritimă respectivă sunt contestate de Grecia şi de Uniunea Europeană, iar Parisul s-a situat în această dispută de partea Atenei.

Joi, Franţa a anunţat întărirea temporară a prezenţei sale militare în estul Mediteranei, prin desfăşurarea a două avioane şi două nave militare. Erdogan nu a comentat direct decizia, dar a cerut "unei ţări care nu are litoral în estul Mediteranei" - pe care nu a numit-o - "să nu se creadă mai mare decât este". Presa pro-guvernamentală turcă a reacţionat cu indignare, acuzând Franţa că "depăşeşte limitele" şi "vrea război". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel