Românul implicat în scandalul momentului din Italia, cu Luca Morisi, rupe tăcerea: „Mi-a fost frică. În România am o fiică, simt o mare rușine!“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Luca Morisi ar fi fost șantajat de cei doi români cu care petrecea
Luca Morisi ar fi fost șantajat de cei doi români cu care petrecea

Într-un interviu în exclusivitate pentru Repubblica, românul de 20 de ani, care i-a adus pe carabinieri în casa lui Luca Morisi - mâna dreaptă a lui Mateo Salvini în ceea ce privește adminsitrarea rețelelor sociale personale și ale Ligii - vorbește despre noaptea petrecută cu acesta: "Mi-a distrus viața".

 

Povestea românului de 20 de ani care s-a întors între timp acasă: "Eram trei în fermă, cu mine mai era și un prieten din țară, am fost contactați prin intermediul internetului. Sunt model, dar lucrez și ca escortă. Taxa a fost de 4 000 de euro pentru o zi. La un moment dat, m-am simțit foarte rău din cauza substanțelor luate, am fugit din casă și am sunat la poliție", își începe tânărul român de 20 de ani povestea.

Versiunea românului de 20 de ani: "Forțat să mă prostituez pe site-urile de escorte din cauza crizei de după Covid. Acea noapte la Belfiore mi-a distrus viața: niciodată nu am fost atât de rău după ce am luat droguri. Morisi ne promisese 4.000 de euro mie și prietenului meu".

"Sunt enervat de ceea ce citesc în ziare, lucrurile au decurs altfel". În exclusivitate pentru Repubblica vorbește cu Giuliano Foschini și Fabio Tonacci P.R., unul dintre cei doi tineri prezenți la petrecere și care, pe 14 august anul trecut, i-a adus pe carabinieri la locuința lui Luca Morisi, fostul spin doctor al lui Matteo Salvini. Model și escortă în vârstă de 20 de ani, de naționalitate română, a declarat că acea noapte petrecută în casa lui Morisi "i-a distrus viața". "Mi s-a făcut rău și am fugit. Am la mine dovezi, fotografii și mesaje care dovedesc că tot ceea ce vă voi spune este adevărat."

Citește și: Italia. Românii prinși cu droguri la petrecerile lui Morisi sunt doar victime. Ce au decis procurorii italieni

Întâlnirea cu Morisi

 

Băiatul, în vârstă de 20 de ani, a cerut să rămână anonim: el a fost cel care, în acea zi de vară, i-a condus pe carabinieri la casa fostului șef al "Fiarei" sociale a lui Salvini, după ce a fost oprit în mașină împreună cu un alt băiat român. Cei doi aveau o sticlă care conținea Ghb (așa-numitul "drog al violului") care, după propria lor mărturisire, le fusese dată gratuit de Morisi în apartamentul său din Belfiore. Cei doi tineri au explicat, de asemenea, că au intrat în contact cu Morisi prin intermediul unei aplicații de întâlniri homosexuale (Grindr) și că au participat la o petrecere contra cost. 

P.R. a declarat că l-a cunoscut pe Morisi prin intermediul unui bărbat de vârsta sa, tot român, care locuia ca și el în Milano și care fusese contactat online de Morisi cu puțin timp înainte de jumătatea lunii august. "Prietenul meu m-a sunat la un moment dat și mi-a spus că acest Morisi a vrut să se întâlnească cu noi", a declarat el pentru Repubblica.

Potrivit relatărilor, au convenit asupra unei plăți de 4.000 de euro "pentru a merge de la Milano la Belfiore și a petrece o zi cu el". "Am petrecut seara cu el, vreo 12 ore împreună sau poate ceva mai mult, nu pot spune cu siguranță", spune tânărul, care susține că are amintiri neclare despre acea noapte petrecută împreună.

P.R. își continuă reconstituirea și spune: "La început ne-am simțit bine cu toții și ne-am drogat". Drogurile, spune el, au fost oferite de Morisi. "Nu era prima dată când o făceam, dar nu m-am simțit niciodată atât de rău", spune el. "Am fost devastat și îngrozit. Am vrut să plec pentru că nu mă simțeam bine. Dar ceilalți doi mi-au spus că nu.". P.R. a declarat că nu a fost supus violenței sau constrângerii, ci doar că la un moment dat a fugit și că "mai întâi prietenul meu român și apoi Morisi" l-au urmărit.

„Mi-a fost frică. În România am o fiică, simt o mare rușine!“

 

Ajungem astfel la noaptea din apartamentul fostului guru al social media al Ligii. "Am amintiri încețoșate din acea noapte", explică băiatul, "mi-am pierdut parțial memoria. La început, toți ne distram și ne drogam. Morisi ne-a oferit marfa. Nu era prima dată când o făceam, dar nu m-am simțit niciodată atât de rău. Nu pot să spun cât de mult am vrut să plec, dar ceilalți doi mi-au spus să nu o fac“. Cu toate acestea, el spune că a fugit oricum, că a fost văzut "de o doamnă cu un câine" și că a contactat carabinierii imediat după aceea.

Tânărul subliniază că nu a suferit violențe, ci că a fost urmărit de Morisi și de celălalt băiat, probabil cu o mașină. "Am văzut mașina neagră a carabinierilor venind spre mine. Carabinierii s-au oprit: eram eu, prietenul meu și Morisi. Le-am spus ce s-a întâmplat, le-am spus că vor găsi droguri la Morisi și că sunt dispus să îi însoțesc acolo. Le-am arătat și sticluța cu Ghb, drogul violului, care se afla în bordul mașinii cu care am ajuns", a continuat el.

„Când am ajuns în Italia eram mic, am studiat pentru a deveni model la academia de modă“

 

De aici a fost declanșată percheziția la locuința lui Morisi. "Erau farfurii cu cocaină pe ele. Eu am fost cel care le-a indicat carabinierilor biblioteca de la primul etaj, unde Morisi ținea cocaina: știam acest lucru pentru că se dusese acolo de mai multe ori în timpul serii pentru a o lua. Totuși, când au ajuns la secția de poliție, băiatul a refuzat să confirme versiunea sa asupra faptelor: "Mi-am dat seama că acel om de acolo, nici nu vreau să-i spun pe nume, era un politician important, mi-a fost frică. Le-am spus carabinierilor să lase lucrurile așa cum erau. Voiam doar să mă duc acasă.

Băiatul a mai spus că, din cauza disconfortului provocat de acea seară, a mers de mai multe ori la spital și că apoi "părinții mei au trebuit să vină să mă ia și să mă ducă în România, unde am și o fiică. (...) Simt un mare sentiment de rușine. Când am ajuns în Italia eram mic, am studiat pentru a deveni model la academia de modă. Am fost nevoit să mă prostituez din cauza crizei Covid. Aveam nevoie să câștig bani pentru chirie și cheltuieli, dar totul era închis, așa că am început să îmi pun numărul de telefon pe acele site-uri pentru a fi plătit", a mărturisit tânrul român.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel