Românii din diaspora pot fi cumpărați cu un mic și o bere

Echipa Stiri Diaspora / 20 aug 2015 Salveaza PDF Comentarii

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că românii din diaspora nu ar avea probleme să-şi vândă votul pe un mic şi-o bere.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că românii din diaspora nu ar avea probleme să-şi vândă votul pe un mic şi-o bere. Tăriceanu a făcut declarația în cadrul seminarului “Organizarea alegerilor în străinătate, experienţa franceză”, organizat de Ambasada Franţei la Bucureşti, scrie Gazeta Românească.

Potrivit preşedintelui Senatului, votul prin corespondenţă şi cel electronic prezintă deficienţe, din cauza “posibilităţii de alterare a votului, ca să nu spun chiar de fraudare“. “Pentru cei cu o conştiinţă civică politică redusă a da plicul cu vot pentru o sumă de bani sau pentru un mic şi o bere la o fiestă în străinătate nu cred că e o mare problemă. Deci, trebuie să fim foarte atenţi în legătură cu această chestiune”, a spus Tăriceanu, potrivit Mediafax.

Preşedintele Senatului a mai spus că votul electronic “poate să fie o soluţie la prima vedere” dar comportă “complicaţii tehnice care au fost relevate de specialişti din domeniu”.

“Şi mai are o mare problemă: nu putem într-un timp foarte scurt după închiderea votului să verificăm dacă nu există vot dublu, şi electronic şi pe listă“, a precizat el.

Tăriceanu a susţinut că “deficienţa majoră” de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 a fost legată de “incapacitatea anticipării participării la vot“. Adică nimeni nu se aştepta să vină atâta lume în stzrăinătate la vot. Cine poate crede aşa o scuză?

Totodată, liderul Senatului a explicat că la alegerile din România sunt prea multe voturi pe listele suplimentare, fapt ce “a dus de multe ori la concluzia de suspiciuni de fraudă şi probabil foarte întemeiate”.

“Probabil că au avut loc aceste fraude fără ca să existe posibilitatea unui control astel încât un astfel de sistem cu liste electorale, înscrieri până la o anumită dată limită, ar permite eliminarea acestor posibilităţi de fraudă şi în interior”, a spus Tăriceanu.

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI



Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.25