Rezultate PISA: Analfabetismul funcțional în România a AJUNS la 44%. Țara noastră, cel mai slab punctaj

România a obținut cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA 2018 - Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, dezvoltat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltarte Economică (OECD), informează edupedu.ro.

Scorul înregistrat de elevii români este în scădere față de testările anterioare, la care a participat România, în anii 2009, 2012 și 2015. Este vorba despre rezultate mai slabe la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe.

De asemenea, potrivit rezultatelor PISA 2018, procentul de analfabetism funcțional este de 44%, în medie, în creștere față de testara din 2015.

Concret, la capitolul "Citire", România a obținut un scor de 428 de puncte, cu șase puncte mai scăzut decât cel din 2015, cu 10 mai mic decât la PISA 2012 și cu 4 puncte peste cel de la PISA 2009.

O scădere și mai mare a fost înregistrată la "Matematică", acolo unde există o diferență de 14 puncte față de rezultatele PISA 2015 și de 15 puncte față de PISA 2012.

România a pierdut puncte și la "Științe", diferența față de testarea din 2015 fiind de nouă puncte, iar față de 2012 de 12 puncte.

Potrivit sursei citate, diferențele dintre rezultatele medii ale țărilor din OCDE și cele înregistrate de România sunt de 59 de puncte la citire, 59 de puncte la matematică și 63 de puncte la științe.

Raportul citat arată că 41% dintre elevii români nu pot atinge cel puțin nivelul 2 la citire, adică nu pot să identifice ideea principală dintr-un text de mărime medie, nu pot găsi informația pe baza unor criterii explicite, uneori complexe și nu pot reflecta asupra scopului și formei unui text, atunci când sunt puși să facă asta. Acesta este nivelul de analfabetism funcțional la citire.

La matematică, procentul celor care nu ajung la nivelul 2 de dificultate în testele PISA 2018 este de 47%.

Iar la științe a fost 44% dintre elevii români nu pot realiza corelații elementare.

În medie, procentul de analfabetism funcțional a crescut de la 39% în 2015, la 44% în 2018.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

14 dec 2019, 09:16 in Editorial
Tupeul lui Adrian Năstase

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.24