Răsturnare de situație cu prăbușirea avionului Air India. Motoarele au fost oprite de cineva

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Avionul Air Inda s-a prăbușit la scurt timp de la decolare
Avionul Air Inda s-a prăbușit la scurt timp de la decolare

Tragedia aviatică din 12 iunie care a lovit India și a șocat lumea întreagă, soldată cu moartea a peste 270 de persoane, este acum analizată într-o lumină cu totul diferită față de primele zile de la producerea accidentului. Zborul AI171 al companiei Air India, care urma să decoleze de la Ahmedabad spre Londra Gatwick, s-a prăbușit la doar câteva zeci de secunde după desprinderea de la sol, iar explicațiile tehnice oferite inițial sunt acum complet răsturnate de analiza cutiilor negre.

Imediat după accident, specialiștii în aviație au început să vorbească despre o posibilă eroare de pilotaj sau o configurare incorectă a elementelor aerodinamice esențiale pentru decolare: flapsurile și trenul de aterizare. Potrivit acestor ipoteze, aeronava Boeing 787 Dreamliner ar fi putut intra în dificultate deoarece flapsurile – elemente vitale care oferă portanță suplimentară la decolare – nu ar fi fost coborâte corect, iar trenul de aterizare ar fi fost retras prea devreme.

Această situație ar fi generat o rezistență aerodinamică mare, pierdere de portanță și imposibilitatea ca avionul să atingă înălțimea necesară pentru o traiectorie stabilă. De asemenea, s-a speculat că pilotul, confruntat cu un asemenea scenariu, nu ar fi avut timp să reacționeze corespunzător înainte ca aparatul să se prăbușească în zona unei facultăți de medicină, provocând un carnagiu suplimentar în clădirea cantinei.

Această explicație părea plauzibilă în primele ore, mai ales că avionul avea un comportament neobișnuit la decolare și părea că pierde rapid din viteză și altitudine.

Ancheta dezvăluie altceva: motoarele au fost oprite intenționat

Totuși, o analiză amănunțită a uneia dintre cutiile negre a schimbat complet direcția anchetei. Flight Data Recorder-ul (FDR) arată că sistemele motoarelor funcționau normal în momentul în care avionul și-a început rulajul pe pistă. Însă, la doar câteva secunde după decolare, comutatoarele care controlează fluxul de combustibil către motoare au fost acționate manual, într-un mod care a dus la blocarea alimentării cu kerosen. Rezultatul: oprirea simultană a ambelor motoare.

Experții afirmă că această acțiune nu poate fi accidentală. Sistemele de control ale combustibilului sunt protejate împotriva manipulării involuntare, iar întreruperea fluxului spre motoare presupune acționarea deliberată a unor întrerupătoare. Totul s-a petrecut în cabina de pilotaj, iar investigația încearcă acum să determine cine anume a comis gestul – unul dintre piloți sau o terță persoană.

Speranța e în a doua cutie neagră: CVR-ul poate lămuri totul

Singura modalitate de a afla adevărul despre ce s-a întâmplat în ultimele secunde ale zborului este analiza celei de-a doua cutii negre – Cockpit Voice Recorder (CVR). Aceasta conține înregistrările audio din cabina de pilotaj și poate dezvălui dacă a existat o altercație, o decizie sinucigașă sau poate chiar o intervenție străină. Specialiștii așteaptă cu maxim interes această analiză, care va lămuri dacă a fost vorba de o acțiune individuală, de o eroare de judecată sau, mai grav, de un atac intenționat.

Zborul AI171 avea la bord 242 de persoane. Toți pasagerii și membrii echipajului au murit în momentul impactului. În plus, 29 de persoane aflate într-o facultate de medicină – unde s-a prăbușit avionul – și-au pierdut viața, majoritatea fiind studenți și angajați din cantina instituției. Un singur bărbat a supraviețuit, reușind să iasă pe picioarele sale dintre resturile în flăcări ale fuselajului.

Imaginile transmise de martorii oculari arată o scenă apocaliptică: carlinga avionului spulberată, bucăți de fuselaj împrăștiate pe sute de metri și un nor gros de fum ridicându-se deasupra clădirilor lovite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel