Protestele elevilor din Franța au scăpat de sub control: licee în flăcări, un director de școală a fost rănit

proteste violente scoli franta 1 octombrie
Proteste violente în școlile din Franta (sursa: X)
Proteste violente în Franța. Activitatea în sute de licee și universități e blocată. Premierul Sébastien Lecornu a convocat o celulă de criză interministerială, la ora 13:00, la Beauvau.

Liceele și universitățile din Franța sunt blocate, iar prim-ministrul a convocat o reuniune interministerială de criză programată pentru ora 13:00. Apelul la mobilizare lansat elevilor din peste 350 de licee a fost se extins joi și asupra universităților. Sindicatele cer continuarea mișcării de protest după ce un tânăr a fost grav rănit miercuri în Tours scrie publicația Le Parisien.

În Pas-de-Calais, forțele de poliție și jandarmerie desfășurate pe teren au efectuat 37 de arestări în această dimineață, a anunțat prefectul pe X. Directorul liceului profesional Fernand Degrugillier din Auchel a fost rănit de un proiectil de mortier tot în această dimineață, au declarat pompierii și subprefectul de Béthune, Sébastien Bécoulet, pentru presa locală, inclusiv pentru La Voix du Nord. Bărbatul, în vârstă de cincizeci de ani, a fost lovit la ureche și transportat la spital. Prefectul din Pas-de-Calais a condamnat pe X „în termenii cei mai fermi violențele care au avut loc în această dimineață în jurul unităților” din departament și și-a oferit sprijinul directorului rănit.

Acte de violență în Évry-Courcouronnes

Primarul independent al orașului Évry-Courcouronnes, Stéphane Beaudet, a lansat un apel la calm pe pagina sa de Facebook, deplângând actele de violență comise de persoane din afara orașului. „Aici, în Évry-Courcouronnes, coșuri de gunoi au fost incendiate la patru licee, bariere și garduri au fost vandalizate, foc de mortar a fost îndreptat asupra clădirilor, iar grupuri de tineri din afara orașului se deplasează de la un liceu la altul. Ieri, poliția municipală a arestat un tânăr cu un canistră de benzină; era din La Courneuve!”, a scris alesul.

El a adăugat că, deși unele revendicări ale studenților sunt legitime și că împărtășește în special îngrijorarea lor de lungă durată privind lipsa resurselor, exprimarea prin violență și distrugere nu rezolvă nimic și ar putea duce din nou la tragedie.

Serviciile de autobuz și tramvai din Grenoble sunt complet perturbate. Managerul de transport public din zona metropolitană, Mèreso, a anunțat pe site-ul său că întrerupe aceste servicii „pentru a asigura siguranța persoanelor și a bunurilor”, din cauza mișcării elevilor de liceu.

Un liceu din Nantes a fost cuprins de flăcări

Imagini incredibile la Nantes: holul de la intrarea liceului Nelson Mandela a fost distrus de un incendiu în timpul blocadei din această dimineață. Directorul adjunct Gaëlle Cordier a declarat pentru AFP că a fost vorba de un „incendiu provocat”, fără a preciza cauza. Christelle Morançais, președinta regiunii Pays de la Loire, a condamnat pe X: „Nicio pretenție de satisfăcut, doar dorința de a semăna haos și de a distruge totul. Aceasta nu este tinerețea Franței!”

În Marsilia, Autoritatea Metropolitană de Transport (RTM) a anunțat într-un comunicat că mai multe autobuze au fost vizate în apropierea liceelor din nordul și estul orașului. Șoferii au fost nevoiți să părăsească în grabă vehiculele, iar unul dintre ei a fost agresat. RTM deplânge comportamentul iresponsabil și cere respect pentru șoferii și echipamentele sale. Pentru a garanta siguranța personalului și a pasagerilor, serviciul către liceele afectate va fi ajustat temporar.

Ciocniri între studenți și poliție în Paris

Situația rămâne tensionată în Saint-Denis, unde elevii de liceu din regiunea Île-de-France sunt chemați să se adune. Numeroși studenți de la Universitatea Paris 8 sunt deja prezenți. Procesiunea a trecut prin fața liceului Bartholdi, punctul de adunare planificat, apoi s-a îndreptat spre centrul orașului. În Place du 8-Mai-1945 tensiunile au crescut, cu ciocniri între tineri și poliție, inclusiv cu focuri de mortier. Protestatarii s-au îndreptat apoi spre secția de poliție, scandând „Eliberați elevii de liceu”. Coșuri de gunoi au fost mutate pe stradă, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene.

În arondismentul 9 din Paris, zeci de elevi de liceu s-au adunat în fața liceului Jules Ferry, blocând intrarea.

Tulburările continuă și în Lille, oraș care a mai cunoscut incidente marți și miercuri. În apropierea liceului Baggio au fost raportate numeroase incendii și coșuri de gunoi. Ciocniri cu poliția au avut loc și la liceul Faidherbe.

În fața liceului general și tehnologic Couffignal din Strasbourg, sute de elevi, majoritatea îmbrăcați în negru, au organizat un protest destul de zgomotos, a observat un jurnalist AFP. Au blocat traficul auto și, mai ales, tramvaiul care trece pe lângă școală, au așezat containere mari de gunoi pe jos și le-au dat foc.

Incendiu într-un liceu profesional din Trappes

În Yvelines, tensiunile au început încă de dimineață, în fața mai multor școli din zona Saint-Quentin-en-Yvelines. Încă de la ora 8:35, coșuri de gunoi ardeau în fața liceului profesional Henri-Matisse din Trappes. Zece minute mai târziu, un foc de mortar a declanșat un mic incendiu în interiorul școlii, situată în inima cartierului Village.

În Guyancourt, oraș vecin, tinerii au abandonat coșuri de gunoi aprinse pe stradă, blocând traficul. „Nu am putut ajunge la muncă. Erau incendii peste tot pe stradă. Împreună cu alți locuitori, am stins chiar și flăcările, folosind sticla mea de apă”, a declarat o asistentă medicală pentru Le Parisien, în timp ce încerca să ajungă la clădirea primăriei unde lucrează. Pe lângă incendiile de gunoi, adăposturile de autobuz au fost vandalizate, iar un autobuz ar fi fost vizat. Asistenta a raportat că a auzit focuri de mortar încă de la ora 6:00 dimineața, în apropierea liceului Villaroy.

În Villiers-Saint-Frédéric, un sat situat la nord-vest de Trappes, aproximativ patruzeci de elevi de liceu au fost dispersați de forțele de ordine după un foc de mortier. Tensiuni au fost raportate și în fața liceului Evariste-Gallais din Sartrouville, unde s-ar fi aruncat grenade cu gaze lacrimogene, mai scrie sursa citată. 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close