Proiectul lui Teodorovici - „închisoare pentru datornicii ANAF“, ADOPTAT TACIT de Senat

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Proiectul de lege inițiat de Eugen Teodorovici privind închisoarea pentru datornicii ANAF a trecut, astăzi, de Senat.

Senatul a adoptat tacit, în ședința de astăzi, proiectul fostului ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani pentru românii care nu virează la timp, către bigetul de stat, contribuțiile care sunt reținute din salarii, pensii, asigurări sociale de sănătate, drepturi de autor și alte venituri.

Inițiativa legislativă a fostului ministru de Finanțe propune modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, potrivit Mediafax.

„Art. 6 - Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani reținerea și neplata, încasarea și neplata, ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, prevede modificarea adusă prin inițiativa legislativă a senatorului PSD.

Într-o anexă la proiectul de lege, Eugen Teodorovici prezintă lista impozitelor și contribuțiilor care intră sub incidența articolului menționat:

„Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română. Impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, Impozit pe venitul din salarii și asimilate salariilor. Impozitul pe veniturile din arendă. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi. Impozit pe veniturile sub formă de dividende. Impozitul pe veniturile din pensii. Contribuția de asigurări sociale. Contribuția de asigurări sociale de sănătate. Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal Contribuția la Fondul pentru mediu”, arată anexa citată

De asemenea, sub incidența articolului intră și „impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc. Impozitul pe veniturile din alte surse. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică si o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate asociere fără personalitate juridică și o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II”, conform sursei citate.

Un alt articol prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani de închisoare, în cazul în care stabilirea taxelor, impozitelor și contribuțiilor se va realiza într-o manieră greșită, neîndreptățită, pentru obținerea de foloase proprii. Omisiunea și distrugerea actelor contabile sunt de asemenea pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă în cursul urmăririi penale sau al procesului, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul, atunci limitele pentru fapta comisă se reduc la jumătate, potrivit proiectului.

Totodată, dacă prejudiciul este de până la 10.000 euro, faptele nu se pedepsesc și dacă suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul.

Forma inițială a proiectului senatorului PSD Eugen Teodorovici a fost trimisă la comisia de buget și comisia juridică, unde a fost eliminat amendamentul referitor la pedeapsa cu închisoare de la 1 an la 6 ani, pentru neplata contribuțiilor la timp, însă, prin împlinirea termenului de adoptare, pe data de 6 noiembrie, proiectul a trecut tacit de Senat, potrivit MEDIAFAX.

For decizional este Camera Deputaților.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel