EXCLUSIV  Proiect de dezvoltare al comunităților românești, inspirat din Via Transilvanica. Cum facem România mai atractivă pentru conaționalii plecați

Roxana Neagu |
Data publicării:

Alexandru Potor, invitat în emisiunea „România are nevoie de tine, implică-te!” moderată de Bogdan Bolojan, a discutat despre un proiect ambițios menit să conecteze Capitala cu fluviul Dunărea printr-un traseu dedicat bicicliștilor.

Proiectul, inspirat de succesul Via Transilvanica, ar urma să fie realizat cu sprijinul autorităților locale și să promoveze turismul durabil, oferind cetățenilor o oportunitate unică de a explora natura prin intermediul unui traseu pe bicicletă.

Moderatorul emisiunii, Bogdan Bolojan, l-a întrebat pe Alexandru Potor despre strategiile sale în calitate de viitor primar al Sloboziei și despre modul în care aceste inițiative locale ar putea facilita întoarcerea românilor din diaspora.

„Înainte de a răspunde direct întrebării aș dori să fac o completare. În esență am lucrat în zona privată foarte mulți ani și continui să lucrez în zona privată, am lucrat în zona de organizații non guvernamentale de foarte mulți ani, cred că depășim un deceniu și jumătate de inițiative non-guvernamentale pentru finanțare, deci practic utilizare a unei infrastructuri private pentru a aduce bani europeni în România. Inițiativele sunt foarte bune, dar ce ar însemna dacă am reuși să mutăm toată această mașinărie publică a administrației publice, a guvernării centrale, locale etc în scopul ideilor frumoase cum e Via Transilvanica.”, spune el.

 

„E foarte important să ne unim forțele”

 

În ceea ce privește strategia de atragere a românilor din diaspora, Alexandru Potor a menționat că proiectele de acest tip nu doar că dezvoltă infrastructura locală, dar oferă și oportunități economice, care ar putea motiva mulți români să se întoarcă acasă. 

„Mi-am dat seama că autoritatea publică, statul în sine poate reprezenta o armă formidabilă de a dezvolta comunitățile și de a crește nivelul de viață dacă este bine folosit. Prin urmare cred că e foarte important să ne unim forțele, s-a demonstrat că se poate.

Via Transilvanica este un exemplu că se poate, dar e cazul să folosim mult mai multe resurse care momentan sunt neutilizate. Aceste resurse pot crea un ecosistem economic social care să devină mult mai interesant și care să ne ducă la nivelul acelor 5% sau 10% din locuitorii planetei din punct de vedere al nivelului de trai. Este în puterea noastră să direcționăm resurse foarte importante ale României ale ue către comunitățile noastre.

Există resurse, e foarte important ca noi să reușim să le punem la treabă într-o manieră care să fie bună pentru comunitate. Într-un anume fel aceasta este și motivația pentru care o parte din energia mea am îndreptat-o către a candida și a merge către o funcție publică pentru că îmi dau seama că e foarte important să ai în funcții publice oameni și nu dau exemplul meu. Eu mă aștept ca mulți mai mulți oameni să meargă în zona asta, pentru că ei pot face un mediu mult mia bun pentru noi toți, pentru cetățenii din România, dar și cei din diaspora. E foarte important să ne unim forțele. E important ca acest lucru să se generalizeze și să vedem mai multe inițiative ca Via Transilvanica.”, mai explică.

 

Pe bicicletă din București până la Dunăre

 

Alexandru Potor a continuat prin a detalia viziunea sa privind proiectul care ar lega Bucureștiul de Dunăre prin Slobozia. 

„Plănuiesc să creez un proiect care să lege București prin Slobozia de Dunăre și să dăm posibilitatea ca cetățenii din București îndrăgostiți de natură să plece pe bicicletă din București de-a lungul coridorului Ialomiței, care străbate județul Ialomița și să ajungă până la Dunăre, unde vreau să fac o joncțiune cu Balta Mică a Brăilei, într-un traseu care poate fi parcurs într-un weekend de cei care pedalează pe bicicletă, făcând mai accesibilă această călătorie, fiind pentru mult mai mulți dintre ai noștri concetățeni îndrăgostiți de natură și de locuri frumoase.”

Un alt aspect important al proiectului este colaborarea dintre autoritățile locale și organizațiile non-guvernamentale, care au demonstrat deja prin proiecte precum Via Transilvanica că astfel de inițiative pot avea un impact semnificativ.

„Un proiect inspirat de Via Transilvanica, un proiect care poate fi făcut cu sprijinul autorităților publice locale, Slobozia este chiar la mijlocul acestei distanțe dintre București și Dunăre, un punct foarte important în care ai ce face de la a vedea efectiv Dunărea acolo unde se întâlnește cu Râul Ialomița, dar poți să deviezi în stânga și în dreapta către rezervația naturală Balta Mică a Brăilei care este o deltă mult mai aproape de București și care merită explorată, este foarte puțin văzută în momentul de față. Mai mult decât atât putem face o joncțiune cu un coridor foarte important de-a lungul Dunării pentru cei care folosesc biciclete. Practic va fi o legătură între Capitală și această zonă de tranzit a bicicliștilor, un traseu european de-a lungul Dunării. Iată un proiect care din punctul meu de vedere și sper că se va întâmpla în felul acesta va putea să aibă și eforturile organizațiilor non-guvernamentale, experiența pe care o avem din partea celor care au făcut Via Transilvanica și alte asemenea inițiative. ”, încheie Alexandru Potor.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel