Primarii își expun problemele financiare în fața ministrului Teodorovici. Se așteaptă soluții

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, va avea, miercuri, de la ora 15,00, la sediul ministerului, o întâlnire cu primarii de localităţi pentru a discuta despre bugetele autorităţilor locale.

"Vom avea o întâlnire cu toate cele patru structuri asociative şi logica discuţiei va fi acceaşi cu cea pe care am avut-o cu primarii de sector şi cu primarul general, adică primele trei luni din 2019 sunt sume pe care dânşii le vor primi la momentul rectificării, pentru că a fost diferenţa de impozit pe venit de la 71,5 în prima parte a anului şi după aceea, când legea bugetului a fost aprobată, cu 100%, de aici vine diferenţa", a spus Teodorovici la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că situaţiile sociale vor fi analizate caz cu caz şi este posibil ca acest serviciu să luat de la primării, dacă se doreşte acest lucru, deşi Guvernul a plătit 90% din fondurile necesare.

"Putem să luăm şi înapoi, dacă se doreşte, acest serviciu, dar să nu uităm că legea spune că se plăteşte până la 90% din cost, noi anul trecut am dat 90%, dar legea spune până la 90%, putem să avem şi o astfel de abordare. (...) Vă daţi seama că nu asta este ideea (ca acest serviciu să revină de la primării la Guvern - n.r.), dar tot timpul, dacă se cer anumite sume de bani, trebuie să vedem exact care este motivul pentru care sunt diferenţele acestea şi, punctual, inclusiv în acest fel, se pot regla problemele", a spus ministrul.

 

Primăriile trebuie să facă o anchetă


Teodorovici a afirmat că primăriile trebuie să facă o anchetă serioasă în legătură cu felul cum sunt daţi aceşti bani şi trebuie făcută o discuţie între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe în legătură cu modul în care se eliberează acele certificate medicale.

"Au fost foarte multe discuţii la nivel local, primarii care spun foarte clar că se trezesc efectiv cu aceste documente pe care trebuie să le onoreze şi de multe ori chiar dânşii au spus că sunt situaţii care nu bat cu ceea ce scrie pe certificatul medical", a precizat el.

Întrebat cum se va rezolva problema burselor pe care primarii nu pot să le mai plătească, Ministrul de Finanţe a arătat că edilii trebuie să plătească "ce prevede legea ca obligaţie".

"Există un temei legal în baza căruia se pot da burse, nu înseamnă o obligaţie a legii. Deci, fiecare primar în parte îşi face o analiză, banii sunt cei care sunt, nu face Ministerul de Finanţe sau cineva din pix la nivel de Guvern alocarea vreunei sume. Ştim foarte bine, sunt formule foarte clare şi primarii le ştiu foarte bine, dar, din păcate, sunt unii colegi primari cu care chiar dacă s-a discutat şi au convenit şi au şi semnat anumite înţelegeri, după aceea avem surpriza că în public sunt nemulţumiri", a mai afirmat acesta.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel