PNL VREA demitere a lui Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Conducerea PNL să iniţieze demersuri privind demiterea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Orban a enumerat câteva încălcări ale Constituţiei: refuzul convocării sesiunii extraordinare parlamentare, folosirea funcţiei de preşedinte fără să aibă acordul plenului Camerei Deputaţilor în transmiterea de poziţii publice către parteneri strategici – scrisoarea semnată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu către Departamentul de stat. Orban a susţinut că o încălcare a Constituţiei de către Liviu Dragnea este şi folosirea funcţiei de preşedinte în interes personal.

“Domnul Dragnea l-a delegat pe Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor numai în scopul ca Florin Iordache să iniţieze un demers în interesul personal al lui Liviu Dragnea”, a spus Orban, citat de Agerpres.

“Am mandatat grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor să hotărască momentul iniţierii acestui proiect de hotărâre, astfel încât să scoatem acest furuncul de pe faţa României (…), să dăm posibilitatea Parlamentului României de a înlocui un om care ne face de râs şi de a numi un om care să nu ne pună într-o umbră negativă şi să nu afecteze imaginea Parlamentului”, a adăugat Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel