Persoanele condamnate nu mai pot candida în funcții publice. Iohannis a promulgat legile

Echipa Stiri Diaspora / 04 noi 2022, 14:01

Legea care prevede că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu pot candida în funcţii publice a fost promulgată. 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legile care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.

Actele normative modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

"Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese (...) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea", prevăd legile, potrivit Agerpres.

Diana Stoica: "Proiectul a început iniţial din dorinţa de a proteja copiii"



Deputatul USR Diana Stoica a subliniat că prin iniţiativele legislative este interzisă candidatura şi dreptul de a ocupa funcţii publice pentru oamenii care au fost condamnaţi penal, iar adoptarea actului normativ este "o victorie pentru copiii din România".

„Proiectul a început iniţial din dorinţa de a proteja copiii. Am văzut cu toţii cum anul trecut un primar care a întreţinut relaţii sexuale cu o faţă de 13 ani vreme de trei ani a fost reales într-o funcţie. (...) Cu tristeţe spun că, după ce trece această lege, suntem singurul partid care nu trebuie să dea oameni afară. Avem deputaţi care au abuzat copii, avem primari care au abuzat de copii şi totuşi ei în continuare, dacă nu va trece această lege, vor putea ocupa funcţii publice şi să fie aleşi în fruntea comunităţilor şi a ţări”, a afirmat Stoica.

Potrivit deputatului Cătălin Teniţă (REPER), în urma adoptării proiectelor, a devenit adevărată sintagma "fără penali pe buletinul de vot".

"Din păcate, suntem o ţară în care copii sunt abuzaţi mai mult decât în alte ţări. Din păcate, cifrele arată că un copil din cinci are risc de abuz până când ajunge la 18 ani. (...) Este foarte important să înţelegem un lucru: nu avem nevoie de aleşi locali sau aleşi în Parlament care să fi abuzat de copii, nu avem oameni de corupţi, avem nevoie de oameni integri", a transmis Teniţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt50
YesMy - smt4.1.0