O româncă din Italia a fost condamnată la închisoare, după ce și-a lăsat copilul să sune la ușă timp de 2 ore

baiat italia sonerie
Foto ilustrativ (Sursa: Magnific)
O româncă a fost condamnată la închisoare în Italia, după ce fiul ei de nouă ani a sunat timp de două ore la ușă și nu i-a răspuns. În cele din urmă, băiatul a sunat la poliție.

O româncă în vârstă de 39 de ani, a fost condamnată de Tribunalul din Verona la un an și patru luni de închisoare pentru abandon de minori. Decizia a fost pronunțată în primă instanță, în cadrul unei proceduri simplificate, de către judecătorul Paola Vacca, potrivit publicației Leggo.

Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 15 septembrie 2024. Conform autorităților, băiatul se afla la joacă în curtea imobilului, fiind supravegheat de la balcon de mama sa. După ce a terminat joaca, minorul a încercat să intre în locuință, însă nu a putut deschide ușa.

Potrivit acuzării, copilul a sunat la sonerie timp de două ore fără a primi vreun răspuns. În cele din urmă, băiatul a apelat numărul de urgență și a cerut sprijinul autorităților. Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, iar femeia a permis accesul în apartament abia după ce polițiștii au acționat interfonul.

În urma intervenției, autoritățile au deschis un dosar penal pe numele mamei.

Femea spune că băiatul a stat aproximativ 30 de minute în fața ușii și că a fost supravegheat tot timpul

Femeia a respins acuzațiile pe parcursul anchetei și al procesului. Ea a povestit că a izbucnit o neînțelegere, iar minorul ar fi refuzat inițial să revină în casă.

Mama susține că l-a monitorizat permanent pe copil de la balcon și a contestat atât ideea că l-ar fi lăsat neasistat, cât și durata indicată de acuzare. Aceasta a explicat că perioada în care băiatul s-a aflat în afara apartamentului a fost de aproximativ 30 de minute până la sosirea echipajului, și nu de două ore.

Avocata apărării a anunțat că va contesta decizia instanței.

Apelul urmează să fie depus în termen de 60 de zile, dată la care vor fi analizate detaliat considerentele care au stat la baza condamnării.

Recent, o româncă a primit 260.000 de euro despăgubire de la statul italian, după o instanță a stabilit că a stat 3 ani în închisoare pe nedrept.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close