Autoritățile din regiunea italiană Campania plănuiesc să ofere asistență financiară femeilor care vor să își congeleze ovulele. Procedura, cunoscută sub numele de crioconservare preventivă a ovocitelor, presupune păstrarea acestora în azot lichid la -196°C. Ea se realizează din proprie inițiativă, nu din motive medicale, și le permite femeilor să își conserve ovulele în perioada fertilă, medicii consideră ideal intervalul dintre 25 și 35 de ani, pentru a le menține calitatea și a amâna o eventuală sarcină.
Potrivit datelor ISTAT citate de publicația Fanpage.ir, în Campania, vârsta medie a mamelor la naștere a crescut constant: de la 31,71 ani în 2019, la 31,98 în 2021, 32,15 în 2023, 32,26 în 2024 și 32,43 (date încă provizorii) în 2025. Este vorba despre un avans de peste șapte luni în numai șase ani. În aceeași perioadă, rata națională de fertilitate a atins un minim istoric de 1,18 copii pe femeie în 2024, sub recordul negativ anterior de 1,19 înregistrat în 1995.
Femeile nasc tot mai puțini copii și din ce în ce mai târziu
Proiectul autorităților din Campania nu ar fi o premieră. Există deja regiuni care sprijină financiar această procedură. Puglia, de pildă, a adoptat în 2025 o lege regională care prevede o subvenție de maximum 3.000. Pot beneficia de ea femeile cu vârste între 27 și 37 de ani, care locuiesc în Puglia de cel puțin un an și al căror venit al gospodăriei corespunde unui ISEE de cel mult 30.000 de euro.
Suma totală alocată este de 300.000 de euro, considerată foarte redusă pentru o întreagă regiune.
În Campania, potrivit unor surse regionale de încredere, Palazzo Santa Lucia analizează o lege similară celei din Puglia și identifică posibile surse de finanțare. Responsabilitățile în domeniul sănătății revin guvernatorului Roberto Fico, cunoscut pentru atenția acordată unor astfel de teme.
Loredana Raia, membră a Partidului Democrat și președinta Comisiei pentru Sănătate a Consiliului Regional, a explicat că sistemul local de sănătate din Campania promovează în prezent congelarea socială a ovulelor pentru pacientele cu cancer care urmează chimioterapie sau pentru cele cu endometrioză severă.
În regiune funcționează deja centre specializate care oferă servicii de prelevare și crioconservare a ovocitelor în bănci frigorifice. Costul începe de la 2.500 de euro.