Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), o inițiativă care reunește cele mai mari organizații ale investitorilor români și străini, avertizează că proiectul legii pensiilor este nesustenabil și creează o povară pentru generațiile viitoare și care aproape dublează cheltuielile publice cu pensiile până în 2021, respectiv le crește cu peste 130% până în 2022.
Proiectul, realizat de fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și trimis de guvern la Parlament, a trecut deja de Senat și este în dezbateri la Parlament. Noile pensii ar urma să intre în plată de la 1 septembrie 2019, și doar pentru anul viitor ar duce la o creștere a bugetului alocat pensiilor cu 8,4 miliarde de lei, potrivit proiectului.
”Considerăm că toți românii au dreptul la o pensie decentă, însă la fel de important este să existe un echilibru între pensii și investiții orientate spre dezvoltare și viitor: educație de calitate, servicii de sănătate publică adecvate, infrastructura și investiții în cercetare. Doar în acest fel nivelul de trai al românilor are potențial să crească într-un mod sănătos, iar economia țării să se dezvolte pe toate palierele”
”Noua lege a pensiilor, povara copiilor noștri și a copiilor copiilor lor”, scrie Coaliția pentru Dezvoltarea României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Tagurile articolului:
investitori
pensii
Imaginile care arată clar mentalitatea românească: trei șoferi au blocat autostrada, celorlalți li se spărgeau parbrizele
Bogdan Bolojan /
24 mai 2025, 14:58
Un scurt filmuleț devenit viral pe TikTok reușește, în mai puțin de un minut, să concentreze perfect un întreg portret de societate: imaginea mentalității românești în fața unui moment de criză. Cei care au urmărit secvențele filmate pe Autostrada București–Pitești, în timpul unei ploi violente cu grindină, au fost martorii unei lecții dureroase despre egoism, frică și lipsă de responsabilitate colectivă. Este genul de clip care nu mai are nevoie de comentarii: el vorbește de la sine despre cât de departe suntem, ca societate, de solidaritate și bun-simț.