Dosar complex pe masa Tribunalului Regional Innsbruck, unde nouă șoferi de camion – majoritatea originari din România și Ungaria – au fost judecați pentru delapidare de combustibil, o schemă care ar fi funcționat timp de mai mulți ani. Prejudiciul estimat se ridică la cel puțin 500.000 de euro, potrivit acuzației formulate de procurori.
Investigația a pornit de la o serie de înregistrări video, în care inculpații apar transferând motorina din rezervoarele camioanelor în vehicule personale sau în diverse recipiente. Materialul filmat a confirmat suspiciunile angajatorului, care până atunci se bazase pe încrederea acordată propriilor șoferi.
În fața magistraților, mai mulți dintre cei acuzați au invocat dificultăți financiare pentru a explica faptele. Un șofer român a relatat că familia sa se confrunta cu o situație materială gravă, iar alții au afirmat că în țările de origine câștigau doar 500 de euro pe lună, sumă completată doar marginal de diurnele primite pentru cursele externe.
Pentru a ascunde lipsa combustibilului, șoferii ar fi recurs la o metodă ingenioasă, dar înșelătoare: reumplerea rezervoarelor golite cu apă. În fața instanței, inculpații au susținut că superiorii lor le-ar fi permis să alimenteze pe cheltuiala companiei pentru drumul de întoarcere, negând totodată cantitățile indicate de procurori.
Șoferii ar fi furat 90.000 de litri de motorină
Potrivit publicației Kosmo.at, ei au contestat în special acuzația conform căreia ar fi delapidat un total de 90.000 de litri de motorină.
Apărarea a reclamat și alte neconcordanțe ale anchetei. Un exemplu prezentat în instanță: un rezervor cu o capacitate de 1.200 de litri ar fi fost raportat ca având 1.260 de litri, lucru fizic imposibil. De asemenea, unul dintre avocați a cerut o expertiză privind consumul real al camioanelor, argumentând că acesta poate varia semnificativ în funcție de condițiile de operare. Solicitarea a fost însă respinsă de completul de judecată.
Reprezentanții companiei au recunoscut că nu au verificat cu atenție bonurile de combustibil, mizând pe buna-credință a șoferilor. În urma recomandării poliției, firma a început să documenteze incidentele timp de o lună, iar ulterior a fost declanșată ancheta oficială.
Instanța a dictat pedepse cu închisoarea cu suspendare de până la nouă luni, iar unul dintre inculpați a primit și o amendă. În plus, fiecare dintre cei judecați va trebui să suporte despăgubiri consistente, care pot ajunge până la 117.000 de euro.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată în căile de atac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

