O ipoteză șocantă zguduie ancheta privind una dintre cele mai grave tragedii aviatice din istoria Indiei. Căpitanul aeronavei Air India, prăbușită în urmă cu o lună în Ahmedabad, ar fi suferit de depresie severă, iar anchetatorii nu exclud varianta unui gest deliberat. În urma accidentului, 260 de persoane și-au pierdut viața, dintre care 241 se aflau la bordul avionului și 19 se aflau la sol.
Potrivit publicației The Daily Telegraph, comandantul Sumeet Sabharwal, un pilot cu peste 8.200 de ore de zbor, se întorsese recent la muncă după o absență de patru ani motivată medical, în urma decesului mamei sale. Surse apropiate susțin că acesta nu reușise să își revină psihic după tragedie, iar starea sa emoțională ridică acum semne de întrebare majore.
Raportul preliminar al Biroului de Investigare a Accidentelor Aeronautice din India indică faptul că alimentarea cu combustibil a aeronavei Boeing 787 Dreamliner a fost întreruptă manual la câteva secunde după decolare, ceea ce a dus la oprirea motoarelor și prăbușirea imediată a avionului într-o zonă rezidențială din Meghani Nagar, în dimineața zilei de 12 iunie. Comutatoarele de control al combustibilului au fost dezactivate unul după altul în decurs de o singură secundă, iar repornirea lor, la zece secunde distanță, a fost prea târzie pentru a preveni dezastrul.
Dialogul dintre piloți arată starea de confuzie din cabină
Investigatorii notează că aceste întrerupătoare sunt prevăzute cu un mecanism de blocare mecanică, ceea ce face extrem de puțin probabilă o dezactivare accidentală. Înregistrările cutiei negre arată un dialog tensionat între piloți înainte de impact, care relevă starea de confuzie din cabina de pilotaj: „De ce ați oprit motoarele? – Nu am făcut-o”, este schimbul de replici documentat între cei doi membri ai echipajului.
Conversația audio confirmă totodată că întrerupătoarele de combustibil au fost mutate pe poziția „oprit” imediat după decolare, alimentând astfel suspiciunile privind un act deliberat sau o defecțiune tehnică gravă. Totodată, se analizează posibile deficiențe ale sistemului de blocare al acestor comutatoare, considerat un element de siguranță vital în astfel de aeronave.
Raportul oficial precizează că, în momentul declanșării manevrelor fatale, avionul atingea o viteză de 180 de noduri. În acel moment, comutatoarele au fost trecute de la „funcționare” la „închidere” într-un interval de o secundă, fapt ce a dus la oprirea motoarelor și la prăbușirea rapidă a aeronavei.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile indiene analizează atât pistele tehnice, cât și aspectele ce țin de sănătatea psihologică a pilotului. Dacă ipoteza unui gest intenționat se confirmă, accidentul ar putea fi reîncadrat drept o tragedie provocată deliberat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News