Nicolae Ciucă anunță compensare în sumă fixă de 50 de bani care se va aplica direct la pompă

Loredana Iriciuc / 23 iun, 13:36

Premierul Nicolae Ciucă anunță, după ședința de Guvern, referitor la creșterea prețurilor la carburanți, că s-a decis o compensare în sumă fixă de 50 de bani ce se va aplica direct la pompă.

„Am identificat împreună cu specialiștii o soluție de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se va aplica direct la pompă. În sprijinul parteneriatului dintre societatea civilă și Guvern, între Guvern și populație, precum și mediul de afaceri am luat decizia să aplicăm această măsură, o măsură care a fost, de asemenea, adoptată și de alte țări. Este o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului, cât și responsabilitatea companiilor din industria petrolieră”, a declarat premierul.

Potrivit acestuia, măsura se aplică și în Spania și Franța. Jumătate din această reducere va fi decontată de către stat, printr-un mecanism care va fi implementat între distribuitori și ministerele de resort.

Mecanismul prin care se asigură stabilitatea prețurilor la combustibil va fi aplicat pentru o perioadă de 3 luni.

Compensarea va fi evidențiată pe fiecare bon fiscal emis la stațiile de alimentare cu combustibil.

Valoarea pachetului de compensare pentru această perioadă va fi de 2 miliarde de lei, jumătate din acești bani urmând a fi asigurați de la bugetul de stat, a afirmat Ciucă.

 

Guvernul îl recompensează pe David Popovici cu un milion de lei pentru performanțele sale

 

Guvernul a alocat, din Fondul de rezervă, suma de un milion de lei pentru a recompensa performanța lui David Popovici. „Fiind vorba de o performanță excepțională, să avem o recunoaștere pe măsură”, spune premierul.

„Am luat decizia de a recunoaște performanța sportivului nostru David Popovici și am decis ca, fiind vorba de o performanță excepțională, să avem o recunoaștere pe măsură. Am hotărât să îi fie alocat din Fondul de rezervă al Guvernului o sumă în valoare de un milion de lei”, anunță premierul Nicolae Ciucă.

După titlul câștigat la 200 metri liber, românul de 17 ani s-a impus categoric și în finala probei de 100 metri.

Rezultatul este unic în istoria natației românești, Popovici devenind primul înotător român care devine campion mondial în probe masculine de natație. În plus, el este și deținătorul recordurilor mondiale de juniori la ambele probe.

Mai mult, a devenit abia al doilea înotător din istorie, care reușește dubla, în cele două probe de liber, 100 și 200 metri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0