PANICĂ pe Arena Națională. Antrenorul lui Dinamo S-A PRĂBUȘIT pe bancă

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Antrenorul lui Dinamo, Eugen Neagoe, a avut nevoie de intervenţia medicilor în timpul meciului contra Universității Craiova. 

Tehnicianul a leșinat pe banca de rezerve și o mașină de ambulanță s-a deplasat în faţa băncii echipei. Antrenorul a fost urcat pe targă şi au plecat la Spitalul de Urgență Floreasca din București. Jucătorii şi suporterii şi-au pus mâinile în cap. Cu câteva secunde înainte ca ambulanţa să intervină, Neagoe părea foarte palid, iar cei din staff îşi făceau griji pentru starea sa.

Există şanse ca stresul acumulat în toată această perioadă să-şi spună cuvântul. Fanii Craiovei i-au scandat numele lui Eugen Neagoe, în timp ce galeria lui Dinamo l-au înjurat în continuare pe Ionuţ Negoiţă.

"Neagoe a deschis ochii, înclin să cred că lucrurile s-au mai normalizat. S-a prăbuşit la pământ, nu se ştie încă motivul. Cel mai probabil pare să fi fost o criză cardiacă, medicii au făcut toate demersurile specifice pentru un astfel de caz", a spus reporterul Digi Sport, prezent pe Arena Națională, citat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel