Marea Britanie. Au fost RELUATE zborurile pe aeroportul londonez

Alexandra Steoleaca |
Data actualizării: | Data publicării:

Zborurile pe aeroportul Gatwick, din sudul Londrei, au fost reluate miercuri seara, după o suspendare de aproximativ 2 ore, cauzată de o problemă de control al traficului aerian, informează AFP.

"O problemă a sistemului de control al traficului aerian în turnul de control de la Gatwick a determinat suspendarea zborurilor de la 17:08 la 19:00", a anunţat un purtător de cuvânt pe pagina de internet a aeroportului, la puţin timp după ora locală 19:00 (18:00 GMT). "Zborurile au fost reluate, dar călătorii sunt rugaţi să verifice orarul zborurilor cu companiile lor aeriene înainte de a se deplasa la aeroport", a precizat informarea oficială.

Traficul a început să fie reluat progresiv la Gatwick, "dar va mai dura ceva timp", a scris pe Twitter organismul european care asigură securitatea traficului aerian, Eurocontrol.

Anterior, aeroportul anunţase că lucrează cu Air Navigation Solutions (ANS), o companie privată care gestionează deplasarea avioanelor pe aeroport, pentru rezolvarea problemei "cât mai rapid posibil" prezentând, totodată, scuze călătorilor pentru neplăcerile provocate.

Pista aeroportului Gatwick, al doilea ca importanţă din Regatul Unit, a mai fost închisă timp de 36 de ore în luna decembrie, după ce în zonă au fost semnalate drone. Incidentul a afectat atunci 140.000 de călători şi l-a costat 15 milioane de lire sterline pe operatorul de transport low-cost EasyJet, care este foarte activ pe acest aeroport. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel