Ludovic Orban, mesaj de Ziua Unirii Principatelor: "Istoria ne-a demonstrat că putem fi puternici"

Liviu Ludovic |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Ludovic Orban a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române în care arată că deși au fost voci care se opuneau unificării, elitele politice au fructificat o șansă și că "istoria ne-a demonstrat că putem fi puternici ca națiune atunci când ne unește un obiectiv comun". 

"Cu 161 de ani în urmă, românii de pe cele două maluri ale Milcovului sărbătoreau împreună îndeplinirea unui ideal drag al generației pașoptiste, unirea Moldovei cu Țara Românească. Mica Unire, cum este numit momentul istoric de la 24 ianuarie 1859, a reprezentat prima etapă în crearea statului unitar român, desăvârșită la 1 decembrie 1918, când a avut loc și unirea cu Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureș. Ce poate fi mai frumos pentru o națiune decât consensul în jurul unui obiectiv vizionar a cărui împlinire avea să deschidă calea către un stat modern, suveran și independent? Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în același timp ca domnitor al Țării Românești și al Moldovei a însemnat, cum el însuși spunea, conform relatărilor vremii, nu doar venirea la putere a unui om, ci a unui popor", a transmis premierul Ludovic Orban, potrivit Mediafax.

El mai arată că românii au multe de învățat din exemplul artizanilor Unirii Principatelor Române.

"Chiar dacă au existat și voci care se opuneau unificării, divanurile ad-hoc care au precedat unirea celor două principate au demonstrat dorinţa de unire a românilor, iar elitele politice ale vremii au fructificat o șansă istorică pentru întreaga națiune. Reformele care au urmat în toate domeniile importante ale economiei și vieții social-politice au schimbat în bine destinul acestui popor. A fost un cumul de voință și de curaj politic datorită căruia există și România de astăzi, revenită de peste un deceniu în marea familie europeană și partener al Alianței Nord-Atlantice. Istoria ne-a demonstrat că putem fi puternici ca națiune atunci când ne unește un obiectiv comun. În 1859, puternica apropiere culturală și economică dintre Moldova și Țara Românească a fost catalizatorul Micii Uniri.

Dezvoltarea și modernizarea statului nou format atunci nu ar fi fost însă posibile fără respectul pentru lege și pentru binele întregii națiuni. Sărbătoarea Unirii Principatelor Române este un bun prilej de reflecție pentru ceea ce ne dorim ca popor pentru viitor, lăsând deoparte diferențele de opinie sau rivalitățile politice. Provocarea actuală o reprezintă dezvoltarea țării în pas cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, reducând decalajele economice sau sociale. Acesta este drumul pe care mi l-am asumat împreună cu echipa guvernamentală pe care o conduc, în deplin respect pentru lege și pentru binele societății. La mulți ani, români!
La mulți ani, România", a mai afirmat premierul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel