Ludovic Orban, la DNA: „M-au luat prin surprindere”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Ludovic Orban, la DNA
Ludovic Orban, la DNA

Deputatul Ludovic Orban s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Surse judiciare au precizat că el este audiat în calitate de martor în dosarul în care sunt cercetaţi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, fiul acestuia, Alexandru Piţurcă, şi director general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, în legătură cu achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

După ce a ieșit din sediul DNA, Ludovic Orban a precizat că a fost chemat ca martor și că l-au luat prin surprindere. De asemenea, nu știa despre implicarea lui Pițurcă în afacere. 

„Am fost chemat ca martor și le-am spus tot ce știu. Mărturisesc că m-au luat prin surprindere pentru că nu am nicio legătură cu subiectul. Nu am discutat cu domnul Pițurcă niciodată acest subiect și nu l-am mai văzut din 2018-2019.

Orice inițiativă de a avea propriile companii care să producă, a fost primită bine de guvernarea mea. Eu doar am răspuns la întrebări în calitate de martor”, a declarat Orban.

 

Ce spune DNA



Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

"Prin demersurile menţionate, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)", arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 - 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în aceste achiziţii introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

"În schimbul acestor 'servicii', suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat, Gabriel Ţuţu ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei", susţin procurorii anticorupţie.

DNA mai arată că Alexandru Piţurcă ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul MApN şi că îi va determina să încredinţeze, direct şi fără proceduri publice, contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel