Ludovic Orban, ANUNȚUL ZILEI: Deficitul bugetar este mult mai MARE. A fost MASCAT

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat astăzi că deficitul bugetar la zece luni este, „în realitate”, mult mai mare de 2,8% din PIB.

„Suntem pe minimum de investiţii din ultimii zece ani de zile, am ajuns la un minim istoric de investiţii publice în ultimii zece ani. Deficitul bugetar este un deficit foarte mare, de 2,8% în zece luni, dar în realitate acest deficit bugetar este mascat pentru că deficitul bugetar este mai mare. (...) A fost menţinut sub 3% pe spinarea mediului de afaceri. O şmecherie utilizată este întârzierea rambursărilor de TVA către firme. La ora actuală, mi-e greu să calculez întârzierea medie care există, dar este foarte mare, este probabil de peste 90 de zile întârzierea la rambursările de TVA. Sumele restante care trebuiau plătite către firme din rambursările de TVA se cifrează la cel puţin 5 miliarde, adică Guvernul a menţinut deficitul folosind banii firmelor care ar fi trebuit să se întoarcă la firme. (...) O altă şmecherie - neplata lucrărilor, atât pe Ministerul Transporturilor, cât şi pe Ministerul Lucrărilor Publice. De exemplu, la Programul Naţional de Dezvoltare Locală există situaţii de lucrări realizate care trebuiau să fie plătite de peste 5 miliarde, adică firme private au efectuat lucrările şi aşteaptă cu lunile ca să li se plătească lucrările efectuate, iar în perioada aceasta, în loc să primească banii pentru lucrările efectuate, probabil ca să-şi menţină ritmul de lucru, trebuie să împrumute ca să poată să-şi menţină cash flow-ul. Acestea sunt atitudinile fostei guvernări şi mijloacele prin care încearcă să mascheze un adevăr extrem de dureros”, a spus Orban.

El a dat garanţii că Guvernul va susţine mediul de afaceri.

„Guvernul nostru este un Guvern pro business, este un Guvern care va susţine iniţiativa individuală, care va susţine investitorii şi care va avea grijă ca mediul de afaceri să fie un mediu înfloritor şi ca orice om care vrea să pună pe picioare sau vrea să-şi dezvolte propria afacere să aibă cu adevărat un partener în instituţiile statului român”, a arătat premierul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel