Liviu Dragnea ar fi semnat un PROTOCOL cu SRI

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Deputatul USR Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, membru în comisia parlamentară de control al activităţii SRI, a declarat într-un comunicat că Dragnea ar fi semnat un protocol secret încheiat de SRI cu Ministerul Dezvoltării, în vremea când Dragnea era ministru.

“Salut decizia anumitor instituții de a desecretiza protocoalele semnat de Serviciul Român de Informații cu structuri și instituții din statul român. Astfel de documente sunt de interes public și este obligatoriu ca cetățenii români să cunoască arhitectura instituțională a statului român. În același timp, solicit Serviciului Român de Informații și Ministerului Dezvoltării Regionale să facă public și protocolul semnat între aceste două instituții, pe care se află chiar semnătura domnului Dragnea”, a declarat deputatul USR Lucian Daniel Stanciu-Viziteu

“...SRI era obligat să colaboreze instituțional în primul rând cu instituțiile menționate expres, printre care se află Ministerul Justiției și Ministerul Public. Nicăieri nu avem însă stipulată expres necesitatea SRI de a semna un protocol secret cu Ministerul Dezvoltării Regionale. De aceea, solicit acestor instituții să facă public acest document, pentru a vedea dacă domnul Dragnea a încălcat sau nu legea în momentul în care a semnat acest protocol. În același timp, solicit instituțiilor media care au arătat un interes major față de subiectul protocoalelor să arate același interes și față de protocolul secret semnat de Liviu Dragnea”,  a spus Viziteu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel