Legea referendumului. CCR a ADMIS sesizarea lui Iohannis

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Curtea Constituţională a României a admis, astăzi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii referendumului.

La începutul lunii ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.

„Prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine unor norme şi principii constituţionale", spunea şeful statului în sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.

Citește și Decizie de ULTIMĂ ORĂ de la CCR. Ce se întâmplă cu Secția pentru Magistrați

În sesizare se arăta că actul normativ instituie, pe de o parte, o serie de reglementări cu privire la referendumul care a avut loc pe 6 şi 7 octombrie 2018 - cuprinse în articolele II-XIII, iar, pe de altă parte, modificări ale Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cuprinse în cele 18 puncte ale art. I din cuprinsul ordonanţei de urgenţă.

Potrivit şefului statului, modificările operate asupra Legii nr. 3/2000 se aplică tuturor celor trei tipuri de referendum: referendumul pentru revizuirea Constituţiei, referendumul pentru demiterea preşedintelui României şi referendumul privind probleme de interes naţional.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel