În amplul său interviu cu agenţia de presă rusă, în care a reluat toate tezele susţinute de autorităţile ruse în privinţa Ucrainei şi la adresa Uniunii Europene, Lavrov a afirmat încă o dată că UE este responsabilă de deteriorarea relaţiilor cu Rusia, şi i-a acuzat din nou, fără dovezi, pe oamenii politici europeni "că sunt conduşi de ambiţii" în relaţiile lor cu Kievul şi că ignoră "poporul Ucrainei" şi propriii lor cetăţeni.
"Uniunea Europeană a căutat să demonteze mecanismele de colaborare cu Rusia. Totul a început undeva în jurul anului 2014, când elitele conducătoare din majoritatea ţărilor europene au început să denunţe aşa-numita ameninţare rusească şi să incite sentimente militariste şi de ură faţă de Rusia în rândul cetăţenilor lor", a susţinut Lavrov, care a insistat că astfel de acţiuni ale UE "au fost total ilegitime". "La urma urmei, Rusia nu a luat niciodată iniţiativa de a-şi viza vecinii europeni cu acţiuni neprietenoase", a afirmat el.
Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014
De menţionat că, în 2014, Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea, un demers condamnat de liderii europeni de la acea vreme.
Lavrov a reluat încă o dată teoria că "tabăra prorăzboi europeană a investit capitalul politic în a provoca o înfrângere strategică Rusiei".
"Aceste ambiţii i-au orbit pur şi simplu. Nu numai că nu le pasă de ucraineni, dar nu le pasă nici de oamenii lor. Aceasta este singura modalitate de a explica faptul că în Europa se vorbeşte încă despre trimiterea de forţe militare în Ucraina, ca parte a aşa-numitei 'Coaliţii a voinţei'. Am spus de multe ori că, în acest caz, forţele noastre armate le-ar considera o ţintă legitimă", a reiterat şeful diplomaţiei ruse.
El a transmis şi un mesaj "politicienilor europeni care par să aibă probleme în a înţelege acest fapt", şi anume că nu trebuie să se teamă "că Rusia va ataca pe cineva. Cu toate acestea, dacă cineva se gândeşte să atace Rusia, s-ar confrunta cu o lovitură devastatoare, aşa cum a spus preşedintele (rus) Vladimir Putin tot timpul".
Lavrov a insistat din nou că preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski şi liderii europeni nu sunt pregătiţi să se angajeze în discuţii constructive cu Rusia, a acuzat Europa şi UE că sunt principalele obstacole în calea păcii şi că "se pregătesc să lupte cu Rusia pe câmpul de luptă", în timp ce autorităţile de la Kiev "persistă în încercările lor de a schimba situaţia pe linia frontului, unde armata rusă deţine ferm iniţiativa".
Strategia de securitate naţională a SUA nu intră în contradicţie cu dialogul cu Rusia, crede Lavrov
Strategia de Securitate Naţională actualizată a SUA nu contrazice dialogul în curs cu Rusia, dar Moscova va evalua rezultatele acesteia pe baza următorilor paşi făcuţi de Washington, a declarat Lavrov, referindu-se la publicarea de către Casa Albă, la 5 decembrie, a acestui document în care Rusia nu mai este desemnată ca reprezentând o ameninţare imediată şi directă la adresa SUA.
"Apropo de Rusia, un lucru demn de menţionat este faptul că strategia nu conţine niciun apel de a ne supune ţara la o politică de izolare şi descurajare la nivel sistematic. Ar putea fi prima dată când Statele Unite au pus public la îndoială angajamentul de lungă durată al NATO faţă de expansionism, chiar dacă s-au abţinut să se angajeze să nu extindă NATO. În ceea ce priveşte teoria, unele dintre ideile expuse în această strategie nu sunt în contradicţie cu eforturile de promovare a dialogului dintre Rusia şi Statele Unite. Acestea fiind spuse, vom lua deciziile finale doar analizând ceea ce face administraţia americană pe scena internaţională", a afirmat ministrul de externe rus.
Lavrov: Membri ai comunităţii internaţionale, îndeosebi europenii, pun gaz pe foc în Orientul Mijlociu
Referitor la atacurile lansate în vară de Israel, împreună cu SUA, asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, Lavrov le-a calificat drept "un act de agresiune" şi a comentat că faptul în sine că oficiali israelieni au declarat că sunt gata să folosească din nou forţa în viitor împotriva Teheranului "este un motiv serios de îngrijorare".
"Este destul de trist, dar deloc surprinzător pentru cineva că unii membri ai comunităţii internaţionale, în primul rând europenii, pur şi simplu pun gaz pe foc, cum se spune. Aceştia au persistat în încercările lor de a crea noi linii de divizare în Orientul Mijlociu, pornind de la premisa că nu ar beneficia de pe urma construirii unor legături solide de vecinătate între ţările din această regiune", a susţinut Lavrov.
Rusia se opune independenţei Taiwanului
Rusia se opune independenţei Taiwanului sub orice formă şi consideră insula o "parte inseparabilă a Chinei", a declarat Lavrov în interviul pentru TASS.
"Poziţia principială a Rusiei cu privire la problema Taiwanului este bine cunoscută, rămâne neschimbată şi a fost reafirmată în repetate rânduri la cel mai înalt nivel. Rusia recunoaşte Taiwanul ca parte integrantă a Chinei şi se opune independenţei insulei sub orice formă. Credem că problema Taiwanului este o afacere internă a RPC. Beijingul are tot dreptul să-şi apere suveranitatea şi integritatea teritorială", a insistat Lavrov.
În ceea ce priveşte o posibilă escaladare a tensiunilor în Strâmtoarea Taiwan, "procedura de gestionare a unor astfel de situaţii este descrisă în Tratatul de bună vecinătate, prietenie şi cooperare cu China din 16 iulie 2001 (...), unde unul dintre principiile fundamentale consacrate în acest document este sprijinul reciproc în protejarea unităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale", a amintit şeful diplomaţiei ruse în interviul pentru TASS.
Totodată, el a susţinut că, în fapt, Taiwanul este folosit în prezent ca instrument de descurajare militaro-strategică împotriva Chinei. "(...) unii din Occident sunt dornici să profite de banii şi tehnologiile taiwaneze. Armament american scump este vândut către Taipei la preţurile pieţei", a declarat el.
Lavrov s-a referit totodată şi la conducerea Japoniei, despre care a afirmat că "a căutat să accelereze militarizarea ţării".
"Influenţa negativă a unei astfel de abordări asupra stabilităţii regionale este evidentă. Vecinii noştri japonezi ar fi trebuit să cântărească totul cu atenţie înainte de a lua decizii pripite", a apreciat şeful diplomaţiei ruse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

