România trebuie să fie pregătită pentru a face faţă valului patru al pandemiei de COVID-19, iar cea "mai sigură" cale pentru a o încetini este vaccinarea, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.
„Acest virus cu care ne confruntăm de atâtea luni a făcut şi continuă să facă victime. Deşi acum ne aflăm într-o perioadă cu un număr scăzut de infectări, trebuie să fim realişti. Pandemia nu s-a încheiat. Vedem în multe ţări o intensificare, aşa numitul val patru, şi România trebuie să fie, la rândul ei, pregătită pentru a-i face faţă. Cea mai sigură cale pentru a încetini această pandemie rămâne vaccinarea şi îi îndemn pe toţi care nu s-au vaccinat încă să meargă cu încredere să se vaccineze, pentru că efectele benefice de protejare împotriva COVID-19 sunt certe şi demonstrate. Fiecare persoană în plus dacă se vaccinează contribuie cu responsabilitate la încheierea acestei grave crize sanitare”, a spus şeful statului, la ceremonia de decorare a 45 de medici şi asistenţi medicali cu ocazia Zilei Naţionale a Ambulanţei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Tagurile articolului:
Klaus Iohannis
Doi români, uimiți de prețurile de la Lidl din Grecia: "Nu pot să cred, veniți aici la cumpărături, lăsați Bulgaria"
Bogdan Bolojan /
15 iun 2025, 09:16
Doi influenceri cunoscuți din România au reușit să stârnească valuri de reacții în mediul online, după ce au publicat un vlog filmat într-un supermarket Lidl din Grecia, mai exact din Halkidiki. În materialul devenit rapid viral pe rețelele de socializare, aceștia au prezentat prețurile practicate la produsele de bază și au realizat o comparație directă cu costurile similare din România, Bulgaria, Italia sau Marea Britanie. Concluzia lor? Grecia, în mod surprinzător, este mult mai accesibilă la nivel de cumpărături esențiale decât multe alte țări europene, inclusiv propria noastră țară.