Klaus Iohannis a PROMULGAT o nouă lege. Are legătură cu medicii

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de promulgare a Legii de modificare a Legii privind reforma în domeniul sănătăţii care prevede că medicii membri titulari, corespondenţi şi de onoare ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale îşi pot continua activitatea medicală şi pot fi menţinuţi în funcţii de conducere şi la vârste de peste 70 de ani.

"În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, cetăţeni români, profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I, doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale, continuă, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Peste această vârstă, medicii, membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe Medicale, cetăţeni români, pot fi menţinuţi în activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, cu modificările şi completările ulterioare. De acelaşi drept pot beneficia şi medicii, membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare ai Academiei Române, cetăţeni români", prevede legea promulgată.

Conform art. 10, alin. 2 din Legea 264/2004, membrii titulari şi corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale sunt menţinuţi în activitate sau în funcţii de conducere până la vârsta de 70 de ani. Peste această vârstă sunt menţinuţi în activitate numai cu acordul instituţiei în care lucrează, prin prelungiri anuale, în baza certificatului de sănătate.

 

 

 "Schi în România"



Actul normativ mai prevede că studenţii facultăţilor de medicină generală şi medicii rezidenţi, care, în cursul pregătirii profesionale, conform curriculei universitare de specialitate, pentru a dobândi competenţele necesare unui medic potrivit standardelor naţionale şi europene în vigoare, desfăşoară activităţi practice şi clinice adecvate, pe pacient, sub supraveghere competentă, îndeplinind astfel baremele practice şi clinice specifice disciplinelor de profil.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului "Schi în România".

Legea are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 526/2003 în vederea clarificării procedurii de scoatere definitivă din fondul forestier naţional sau din circuitul agricol a terenurilor destinate realizării programului.

Şeful statului a semnat şi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Reţele de transport. 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27