Judecătorii: Discursul lui Liviu Dragnea, NEDEMOCRATIC

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Asociația Forumul Judecătorilor cere CSM  să apere independenței sistemului judiciar după declarațiile făcut de Liviu Dragnea la Consiliul National al PSD : 'Caracterul exacerbat al discursului politic indicat, pornind de la concepte de răspuns vindicativ al justiţiei, identificată cu aşa-zisul „stat paralel”, reprezintă un derapaj evident de la principiile democraţiei şi conturează imaginea unei ameninţări serioase la independenţa justiţiei'.

"Discursul nu constituie o expresie a unei simple judecăţi de valoare, ci conţine afirmaţii factuale, concrete, care nu corespund realităţii:

- condamnarea unei persoane individualizate, pentru o infracţiune despre care se susţine că nu ar fi avut prejudiciu material, deşi acesta a fost reţinut în hotărârea penală,

- existenţa a mii de persoane condamnate la pedepse cu executare, deşi ar fi fost nevinovate, a mii de persoane pretins condamnate la închisoare în baza unor probe pretins falsificate, a mii de persoane condamnate la închisoare cu executare de complete pretins nelegal constituite sau a mii de persoane care ar fi judecate sau urmărite penal în mod nelegal;

- indicarea unei practici generalizate, a unor pretinse abuzuri ale procurorilor şi poliţiştilor judiciari, constând în ameninţarea martorilor în prezenţa avocaţilor, respectiv a unei atitudini generalizate atribuite acestora, în sensul că ar încălca legea şi ar impune persoanelor cercetate reguli create de aceştia;

- descrierea generală a deciziilor judecătorilor, cu un pretins grad ridicat de certitudine, ca fiind rezultatul unei înţelegeri cu procurorul sau „securistul”, bazate pe simpatii sau antipatii personale; - indicarea unui grup de persoane, nedefinit, ca fiind cel care a „pus mâna pe justiție” sau a „frânt cu adevărat independenţa justiţiei”;

- contrazicerea realităţii evidente rezultate din simpla lectură a raportului MCV, în sensul că acesta nu ar conţine nicio referinţă cu privire la independenţa judecătorilor;

- utilizarea unui sofism potrivit căruia, în prezent, chiar dacă eşti nevinovat, poţi fi condamnat şi că numai în viitor poate apărea speranţa unei decizii corecte, atunci când judecătorii nu ar mai fi şantajaţi sau ameninţaţi. În plus, discursul conţine sintagme generalizatoare precum „justiţie selectivă” sau „justiţia ... trebuie resetată”, care pot afecta grav încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, acesta fiind plasat în sfera arbitrariului, a bunului plac sau a unui sistem nefuncţional, prin analogie cu sistemele tehnice, care ar necesita ştergerea şi reiniţializarea.

- indicarea unui grup de persoane, nedefinit, ca fiind cel care a „pus mâna pe justiție” sau a „frânt cu adevărat independenţa justiţiei”; - contrazicerea realităţii evidente rezultate din simpla lectură a raportului MCV, în sensul că acesta nu ar conţine nicio referinţă cu privire la independenţa judecătorilor;

- utilizarea unui sofism potrivit căruia, în prezent, chiar dacă eşti nevinovat, poţi fi condamnat şi că numai în viitor poate apărea speranţa unei decizii corecte, atunci când judecătorii nu ar mai fi şantajaţi sau ameninţaţi.

În scrisoarea Forumului Judecătorilor din România se mai spune că discursul lui Liviu Dragnea conţine sintagme generalizatoare precum „justiţie selectivă” sau „justiţia ... trebuie resetată”, care pot afecta grav încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, acesta fiind plasat în sfera arbitrariului, a bunului plac sau a unui sistem nefuncţional, prin analogie cu sistemele tehnice, care ar necesita ştergerea şi reiniţializarea.

În plus, discursul este recurent, nefiind prima dată când liderul social-democrat se referă în acest fel la justiţie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel