Italia. Zeci de SCLAVI români, salvaţi. Au fost exploataţi tot de o româncă

Andreea Cosma |
Data publicării:

Zeci de cetăţeni români au fost forţaţi să muncească 17 ore pe zi pentru numai 200 de euro pe lună. Cei care protestau, erau imediat bătuţi şi ameninţaţi că vor rămâne pe drumuri.

Coşmarul românilor a început chiar din cauza unei conaţionale care îi recruta din România şi îi ducea la o fermă din regiunea Puglia, respectiv localitatea Ginosa, comună din provincia Taranto. Aceasta era deţinută de italianul Francesco Sabato. 

Imediat ce ajungeau acolo, muncitorilor li se luau toate documentele şi erau puşi să culeagă citrice şi legume în fiecare zi pe bani de nimic, fără pauze sau zile libere. Iar din banii şi aşa puţini pe care îi primeau, li se reţineau sume pentru cheltuieli şi cazare.

Însă aceştia erau ţinuţi în condiţii de neimaginat. Dormeau în barăci dărăpănate şi aveau numai două băi, cu două duşuuri pe care aveau voie să le folosească numai câteva minute pe zi. Cei mai mulţ, forţaţi de împrejurări, îşi făceau nevoile pe unde puteau, scrie controlacrisi.org. 

Autorităţile italiene au descoperit ce se întâmplă după ce cinci muncitori au reuşit ia legătura cu Federaţia Lucrătorilor în Agroindustrie. După ei, au prins curaj şi ceilalţi români exploataţi să depună plângeri.

Când au controlat ferma, autorităţile au găsit 35 de cetăţeni români, dintre care mai multe femei, care lucrau lilegal pentru o plată de un euro pe oră. Singurul angajat cu acte în regulă de acolo era Andreea Păduraru, românca în vârstă de 25 de ani, acuzată că şi-a păcălit şi exploatat compatrioţii. Aceasta a fost condamnată la 3 ani şi cinci luni de închisoare.

Patronul fermei a fost amendat cu 400 de milioane de euro şi a primit o sentinţă de 4 ani şi patru luni, în primă instanţă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel