Italia. Șofer român de camion, prins cu 30 de kilograme de cocaină

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Italia. Șofer român de camion, prins cu 30 de kilograme de cocaină
Italia. Șofer român de camion, prins cu 30 de kilograme de cocaină

Poliția financiară italiană a oprit, sâmbătă, un camion, condus de un șofer român, la Pasul Brenner. Agenții de poliție au verificat, pentru un control vehiculul greu, care venea din Olanda pe autostrada Brenner.  

În timp de au verificat mastodontul, polițiștii au descoperit 30 de kilograme de cocaină. Șoferul și copilotul, ambii români, au fost arestați. Ulterior, pasagerul a fost eliberat, iar șoferul camionului a fost plasat în arest la domiciliu. Drogurile au fost confiscate de agenții de la poliția financiară italiană. 

La audierea de miercuri, șoferul ar fi mărturisit de unde a luat drogurile și care era destinația finală. Investigațiile sunt în desfășurare, iar polițiștii încearcă acum să-i găsească pe toți traficanții de droguri, implicați în acest transport, scrie stol.it. 

Șoferul ar mai fi mărturisit că noul său coleg nu știe nimic de aceste droguri și că acesta începuse de curând să lucreze pentru compania românească.  Atunci când a preluat coletul cu droguri, șoferul și-a trimis colegul la un bar pentru a nu fi martor.

De asemenea, și copilotul a declarat că nu știa despre încărcătura secretă. Prin urmare, magistrații l-au eliberat pe bărbat. Șoferul, care locuiește în Italia de mai mulți ani, unde are reședința permanentă, a fost trimis în arest la domiciliu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel