Italia. Român, mort de frig pe o bancă, sub ochii locuitorilor. "Paul era bolnav, dar nu a vrut să fie ajutat"

Mihaela Horchidan |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un român a murit de frig, la Torino, pe banca pe care dormea. Potrivit locuitorilor, bărbatul a refuzat ajutorul lor.

 

Potrivit La Repubblica, au fost minus patru grade la Torino, unde un om al străzii a murit de frig pe o bancă pe care dormea. S-a întâmplat în Corso Rosselli, unde Paul locuia pe stradă deja de doi ani.

Timp de zece zile abia dacă se mișcase de pe banca din Corso Rosselli, în fața magazinului de tutun. Ieri dimineață a murit sub ochii locuitorilor, care l-au găsit pe aceeași bancă pe care dormea adesea.

"Era bolnav, dar nu a vrut să fie ajutat", spun locuitorii care au încercat pe toate căile să-l ajute. De fiecare dată, Paul i-a refuzat, chiar și pe cei care i-au oferit diferite cazări.

"Avea o sticlă de apă pe care o umpluse cu apă caldă, cred că așa s-a încălzit", spune barmanul care îl cunoștea bine pe român. "Îi dădeam ce mai rămânea la sfârșitul zilei, iar din când în când clienții îi aduceau cafea. Chiar și ieri dimineață, doi domni au venit să ia ceai și cafea pentru a i le duce lui Paul", a spus acesta.

În jurul orei 11, însă, bărbatul s-a simțit rău și i s-a oprit inima. "A fost atât de frig în nopțile astea, încât nu e de mirare că era aproape înghețat. Se plângea deja de frig de câteva săptămâni", a spus patronul unui magazin din zonă.

 

Român mort de frig la Torino

 

"Una dintre ultimele persoane pe care le-am văzut mi-a spus că și-a făcut a treia doză de vaccin, apelând la acele centre care se ocupă de persoanele fără adăpost. De la Crăciun, însă, l-am văzut rău, era umflat, fața îi era mereu roșie", au povestit cei de la brutărie.

"Toată lumea de aici îl ajuta, dar nu cred că i-a făcut bine. Nu poți lăsa un om să trăiască în aceste condiții.  Chiar dacă nu a vrut să fie ajutat, statul ar fi trebuit să-l oblige să accepte un loc mai sigur. Am început să plâng pentru el în această dimineață".

În ciuda situației sale, Paul nu a vrut să se mute din cartierul în care alesese să locuiască. Venea din România, iar în țară avea o soție, copii, o familie cu care nu mai ținea legătura. A fost în Franța pentru o vreme, apoi s-a stabilit în Italia. Putea fi văzut plimbându-se cu un cărucior plin cu lucrurile sale, pături, câteva ziare, cărțile pe care oamenii i le făceau cadou și pe care le citea pentru a trece timpul.

Paul nu avea actele la el și, deși toată lumea din cartier îl cunoaște, va fi nevoie de o identificare oficială pentru a-i da un nume și prenume și pentru a încredința familie trupul pentru înmormântare. 

Pe banca pe care dormea, cineva a așezat câteva flori pentru a-și aminti de el, scrie La Repubblica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel