Italia renunță la Euro? Ce spune Comisia Europeană

Narcis Popa |
Data publicării:

Este imposibil să-ţi imaginezi o Italie fără euro, a afirmat joi la Roma comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, după ce a solicitat "explicaţii" Italiei pentru bugetul său considerat dincolo de recomandările europene, notează AFP. 

"Nu-mi imaginez euro fără Italia şi nici Italia fără euro", a declarat în faţa presei comisarul, la finalul unei întrevederi cu ministrul italian de finanţe, Giovanni Tria, căruia i-a înmânat o scrisoare din partea Comisiei. 

În scrisoare, Bruxellesul a cerut oficial Romei "clarificări" privind derapajul său bugetar "fără precedent". 

Proiectul de buget al Italiei pentru 2019 prevede un deficit de 2,4% din PIB, foarte departe de cele 0,8% promise de precedentul guvern de centru stânga. 

Aceasta reprezintă, de asemenea, o creştere cu 0,8 puncte a deficitului structural, în timp ce Comisia se aştepta la o reducere de 0,6 puncte a acestui deficit. 

Abaterea în raport cu recomandările europene este "fără precedent în istoria Pactului de Stabilitate şi Creştere", a deplâns Pierre Moscovici. 

Se așteaptă răspunsul Italiei 

Bruxellesul, în scrisoarea sa, subliniază o "nerespectare gravă" a recomandărilor europene, ce ar putea culmina cu o decizie a Comisiei de respingere a proiectului de buget al Italiei, lucru care nu s-a mai întâmplat vreodată până acum. 

"Voi aştepta cu răbdare răspunsul Italiei", a menţionat Pierre Moscovici, exprimându-şi dorinţa de a avea "o discuţie foarte deschisă, constructivă" cu Roma. 

"Italia are dreptul de a-şi alege priorităţile bugetare", a adăugat el. "Comisia Europeană nu este adversarul Italiei. Ea este arbitrul, iar arbitrul nu este popular, dar face să fie respectate regulile jocului", a subliniat el. Totuşi, a adăugat Pierre Moscovici, acest buget este o "sursă de preocupare pentru Comisie şi mai multe ţări membre". 

"Cum va finanţa guvernul noile cheltuieli, cine va plăti factura?", s-a întrebat comisarul european. "O datorie de 130% din PIB are consecinţe directe pentru italieni", a mai spus el. 

Comisia "va rămâne alături de Italia", a insistat Pierre Moscovici, explicând că nu are "niciun plan B, ci un singur plan A: planul este de a fi împreună, de a avansa împreună". 

La rândul său, Giovanni Tria a spus că Italia speră să reuşească "o apropiere a poziţiei sale de cea a Uniunii Europene". "Avem evaluări diferite", dar acum se deschide "un dialog constructiv", a notat el. Comisia a făcut "observaţii, acum îi revine ministrului italian să ne răspundă şi pe această bază Comisia va lua deciziile sale", a mai declarat Pierre Moscovici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel