ITALIA. Noi alegeri dacă negocierile cad

Mihai Georgescu / 25 apr 2018, 13:48 Salveaza PDF Comentarii
alegeri diaspora
alegeri diaspora

Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Partidul Democrat (PD, centru stânga), multă vreme adversari, s-au declarat marţi pregătiţi să discute despre un program guvernamental comun, după ce s-a renunţat oficial la opţiunea unei alianţe M5S/extremă dreapta, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În cazul unui eşec al acestei noi axe, M5S a afirmat că este favorabilă organizării de noi alegeri. 

Învins la parlamentarele de la 4 martie care nu au oferit o majoritate clară, PD a refuzat orice alianţă pentru a nu servi drept "cârjă" nimănui, dar marţi s-a arătat "dispus să se gândească" la un acord cu M5S. 

Pentru aceasta, PD a cerut ca liderul M5S, Luigi Di Maio, să pună capăt definitiv negocierilor pe care le purta de mai multe săptămâni cu Liga lui Matteo Salvini (extremă dreaptă). 

"Doresc să anunţ oficial că pentru mine orice discuţie cu Liga s-a încheiat aici", a declarat Luigi Di Maio marţi seară, după ce a avut o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico (M5S). 

Acesta a primit din partea preşedintelui ţării, Sergio Mattarella, misiunea de a explora axa M5S-PD după eşecul ipotezei M5S-coaliţia de dreapta, săptămâna trecută. 

"Sunt aproape 50 de zile de când am încercat prin toate mijloacele de semnăm un contract de guvernare pentru a schimba ţara cu Salvini şi Liga, dar au decis să nu mai reprezinte nimic" rămânând aliaţi cu Silvio Berlusconi, pe care M5S îl consideră ca întruchiparea tuturor relelor vechii clase politice, a explicat Luigi Di Maio. 

[citeste si]

De acum, Di Maio se îndreaptă spre PD, cu toate că există unele "diferenţe profunde", dar "bătăliile istorice" ale M5S au fost mai repede apropiate de stânga. Astfel, "lupta împotriva imigraţiei" pe care dorea să o ducă împreună cu Liga a devenit "lupta împotriva 'businessului' imigraţiei". 

Devenit primul partid din Italia cu peste 32% din voturi, M5S revendică dreptul de a guverna, ca şi coaliţia dreapta/extremă dreapta, clasată pe primul loc cu 37% din voturi şi în cadrul căreia Salvini (17%) l-a înlocuit pe Berlusconi (14%). 

Alinață subțire

O alianţă între M5S şi PD, cu numai 19% din voturi, ar dispune de o majoritate foarte scurtă în parlament, mai ales la Senat. 

Or, ideea provoacă nemulţumiri în ambele partide. Mai multe personalităţi din ambele părţi s-au opus, în special din PD, unde au reamintit violenţa atacurilor M5S împotriva formaţiunii lor în timpul anilor la putere. 

Secretarul general interimar al PD, Maurizio Martina, a avut grijă să asigure instanţele de conducere şi personalităţile de primă mărime ale PD că vor fi consultate asupra acestei opţiuni. În paralel, Luigi Di Maio a explicat că, în cazul uni acord, acesta va trebui validat de militanţii M5S prin intermediul unui vot pe internet.

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI



Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.25