Iohannis, declarații despre protecția civilă: „Este obligatoriu să fim bine pregătiţi pentru a face faţă”

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
Iohannis: „România beneficiază de garanții de securitate și de protecție ca niciodată în istoria sa”
Iohannis: „România beneficiază de garanții de securitate și de protecție ca niciodată în istoria sa”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Protecţiei Civile, în care subliniază că activităţile în acest domeniu sunt fundamentale în contextul actual şi că trebuie alocate cu prioritate resursele necesare.

„Se împlinesc astăzi 89 de ani de la momentul în care, prin decret regal, se înfiinţa în România Protecţia Civilă, sub denumirea de apărare pasivă. Protecţia civilă este o componentă importantă a apărării naţionale, iar personalul aferent acestor structuri are o misiune esenţială în ocrotirea populaţiei şi a patrimoniului în faţa pericolelor şi a situaţiilor de urgenţă.

În contextul actual, în care ne confruntăm cu provocări complexe - agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, pandemia de COVID-19 şi schimbările climatice - activităţile de protecţie civilă sunt fundamentale. Cea mai bună armă împotriva reducerii riscurilor provocate de dezastre şi a crizelor este prevenţia şi, de aceea, este obligatoriu să fim bine pregătiţi pentru a face faţă, prin răspunsuri adecvate, oricăror dezastre.

Trebuie să alocăm cu prioritate resursele necesare acestui sector, în vederea consolidării capacităţilor logistice şi umane, pentru a putea acţiona cu succes, rapid şi eficient în orice situaţie", spune şeful statului în mesaj, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis punctează că, în contextul tensionat în care ne aflăm, este nevoie de o abordare unitară şi coezivă din partea tuturor actorilor implicaţi - autorităţi publice, societate civilă, sectorul privat şi cetăţeni - atât în ceea ce priveşte creşterea gradului de conştientizare asupra riscurilor, cât şi pentru identificarea celor mai eficiente soluţii în vederea îmbunătăţirii capacităţii de răspuns şi optimizării modului de intervenţie în situaţiile de urgenţă.

 

„Este important să reacţionăm cu responsabilitate pentru a ne proteja”



El menţionează că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, se bucură de o strânsă colaborare, în acest domeniu, cu structurile celor două organizaţii.

„La nivel european, Mecanismul de Protecţie Civilă continuă să demonstreze utilitatea şi necesitatea cooperării între statele membre. Atunci când sistemul medical românesc a fost greu încercat de efectele pandemiei de COVID-19, ţara noastră a putut beneficia de asistenţă imediată din partea altor ţări. De asemenea, România a acordat sprijin statelor aflate în necesitate, iar eficienţa şi profesionalismul celor care au participat la misiunile umanitare au primit apreciere şi recunoaştere atât la nivel naţional, cât şi european", arată şeful statului.

Preşedintele Iohannis precizează şi că Ziua Protecţiei Civile oferă, totodată, "un bun prilej de a conştientiza că, în faţa unei primejdii, este important să reacţionăm cu responsabilitate pentru a ne proteja şi, în acelaşi timp, pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în pericol".

 

Iohannis, mulțumiri pentru cei din sistemul de protecţie civilă



„De aceea, campaniile publice care promovează cunoştinţele şi abilităţile necesare în astfel de momente trebuie să fie încurajate, pentru a putea face diferenţa, diminuând astfel riscurile şi efectele negative generate de situaţiile de urgenţă", spune el.

Şeful statului le mulţumeşte tuturor celor care fac parte din sistemul de protecţie civilă - pompieri, salvamontişti, piloţi, medici, paramedici, asistenţi, salvamari, precum şi personal tehnic, administrativ, voluntari -, arătând că fără aceştia misiunile de salvare nu ar putea fi realizate cu succes.

„Apreciez în mod deosebit curajul, solidaritatea, devotamentul şi profesionalismul de care daţi dovadă zi de zi, la fiecare intervenţie sau misiune umanitară, pentru a-i proteja şi salva pe ceilalţi", mai spune preşedintele Iohannis.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel