Iohannis are o nouă şedinţă cu premierul, guvernatorul BNR şi ministrul Finanţelor

presidency.ro
presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis va avea vineri, la ora 13,00, la Palatul Cotroceni, o nouă şedinţă privind evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a informat Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a mai avut o întâlnire în acest format şi pe 8 mai, pentru evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.

La finalul acesteia, Klaus Iohannis declara că este "clar" că deficitul bugetar al României va fi mai mare decât cel planificat şi va trebui finanţat.

„Am discutat situaţia economică, situaţia bugetului, situaţia generală. Ne-am concentrat în această discuţie, în partea după introducere, pe două teme - prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost iniţial (...), la începutul anului, planificat, iar acest deficit trebuie finanţat şi am avut o discuţie foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică. (...) Ceea ce ne dorim cu toţii este să avem o finanţare bună pentru deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente care ne permit să încurajăm această economie, care este în momentul de faţă într-o situaţie specială, într-o situaţie de criză”, spunea, la acea dată, Iohannis.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.22
YesMy