Inflaţia în Germania a atins un nou maxim istoric în luna aprilie

Liviu Ludovic / 28 apr 2022, 16:06 Salveaza PDF Comentarii

Indicele preţurilor de consum din Germania a înregistrat o creştere peste aşteptări în luna aprilie, în condiţiile în care războiul din Ucraina a majorat preţurile la energie şi a perturbat lanţurile de aprovizionare, informează Reuters.

Conform datelor preliminare publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), preţurile de consum au crescut cu 7,4% în ritm anual în luna aprilie, potrivit standardelor naţionale, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat de la reunificarea ţării în 1990, şi peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 7,2%.

După un indicator armonizat utilizat la nivelul Uniunii Europene, preţurile de consum din Germania au crescut cu 7,8% în ritm anual, de asemenea peste estimările analiştilor care mizau pe o creştere de 7,6%.

Comparativ cu luna martie, indicele preţurilor de consum a crescut în luna aprilie cu 0,8% potrivit standardelor naţionale şi cu 0,7% conform standardelor UE, peste estimările analiştilor care mizau pe creşteri de 0,5%, respectiv 0,4%.

"După atacul Rusiei asupra Ucrainei, preţurile la gaze naturale şi uleiuri minerale au crescut din nou în mod semnificativ şi au avut un impact considerabil asupra unui nivel şi aşa ridicat al inflaţiei", a subliniat Destatis.

Miercuri, Ministerul german al Economiei, a anunţat că prognoza de inflaţie pentru acest an a fost revizuită semnificativ în sus, până la 6,1%, de la 3,3% cât se preconiza în ianuarie, urmând ca avansul preţurilor de consum să revină la un nivel mai sănătos de 2,8% în 2023. În paralel, prognoza de creştere pentru acest an a fost revizuită în jos din cauza războiului din Ucraina. Conform noilor prognoze publicate miercuri de Ministerul Economiei, Produsul Intern Brut al Germaniei ar urma să înregistreze în acest an un avans de 2,2%, faţă de prognoza de 3,6% publicată în luna ianuarie, urmând să accelereze uşor la 2,5% în 2023, faţă de un avans de 2,3% cât estima la începutul anului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy