Iese PNL de la guvernare? Ciucă: "Nu putem provoca o criză" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni că liberalii vor rămâne în Guvern, deoarece nu-şi permit să provoace o criză, în condiţiile în care, ori de câte ori au apărut disensiuni în interiorul coaliţiei, a fost invocată importanţa stabilităţii politice.

Precizările au fost făcute în cadrul conferinţei de relansare a Institutului de Studii Populare, după ce fostul premier a fost întrebat cum va aborda campaniile electorale de anul viitor. Nicolae Ciucă a precizat că PNL doreşte să separe actul de guvernare de cel politic.

"Sigur, nu este o chestiune care se poate face trăgând o linie. Noi am fost parte din Guvern. Şi suntem parte în Guvern şi vom fi, pentru că nu putem să ne permitem să provocăm o criză politică, în condiţiile în care sintagma pe care noi am folosit-o de fiecare dată, atunci când au apărut disensiuni în interiorul coaliţiei, a fost: stabilitatea politică e mai importantă decât orgoliul fiecăruia dintre noi. Şi atunci, vom căuta să gestionăm şi să ne îndeplinim obiectivele politice aşa cum am făcut de fiecare dată, prin asumarea proiectelor prin care am demonstrat - ajung să vorbesc despre ce am făcut când am condus noi Guvernul, dar e important să subliniem lucrurile acestea - am reuşit într-un an de zile să demonstrăm că avem capacitatea să facem absorbţie de fonduri europene, (...) să devenim credibili pentru investitorii străini", a spus fostul premier.

În acest sens, el a precizat că, în perioada în care a fost premier, au fost absorbite fonduri europene de 11,3 miliarde de euro şi au fost atrase investiţii străine în valoare de aproape 11 miliarde de euro. De asemenea, au fost pornite peste 2.500 de şantiere. În ceea ce priveşte măsurile fiscale, Ciucă a spus că PNL a făcut demersuri astfel încât setul de măsuri "să nu împovăreze doar mediul de afaceri", ci să "genereze un efort pe care să îl resimtă şi cei care cheltuie banii aduşi de întreprinzătorii privaţi". El a mai spus că, în cadrul campaniei electorale, PNL va ataca deciziile care au încetinit dezvoltarea României.

Ciucă spune că PNL va ataca PSD-ul



"Nu pot să spun că nu vom ataca. Vom ataca tot ceea ce trebuie atacat, care a încetinit, a temporizat dezvoltarea în România, tot ceea ce a temporizat îndeplinirea obiectivelor guvernamentale şi ne vom promova toate obiectivele noastre care ţin de proiectul nostru de ţară, pentru a dezvolta România, pentru a aduce prosperitate, pentru a dezvolta mediul economic", a transmis el.

Liderul PNL a mai precizat că alianţa cu PSD a fost decisă într-un context în care era nevoie de responsabilitate şi stabilitate politică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel