Grindeanu, în Insulele Azore, cu Miss CONSILIERA, pe bani publici: "Nu am nimic de ascuns"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Fostul premier, Sorin Grindeanu şi consiliera sa, fosta Miss Buzău, Cătălina Miriţă, au plecat împreună în Insulele Azore, la o plenară de comuncaţii poştale, potrivit Libertatea.

Cei doi au plecat separat de restul delegaţiei.

"Sorin Grindeanu și Cătălina Miriță apar în sistemul intern al ANCOM separat de restul grupului. Sunt trecuți pe listă între 27 și 28 iunie 2019, în timp ce Eduard Lucian Lovin, vicepreședintele ANCOM, șeful de serviciu Eugenia Oană și consilierul juridic Constantin Gabriel Maradin apar ca participanți între 27 și 29 iunie 2019", potrivit aceleiaşi surse.

Astfel, fostul premier şi consiliera sa au plecat mai devreme de la evenimentul organizat la Centrului Cultural și de Congres din Ponta Delgada şi nu apar în poza de grup de la finalul întrunirii.

Sorin Grindeanu nu a oferit explicaţii jurnaliştilor care au descoperit detaliile despre deplasarea sa, însă a oferit un punct de vedere la Antena 3, unde a declarat că:

"Nu am nimic de ascuns. Biletele de întoarcere sunt diferite pentru că nu s-au găsit bilete pentru toţi membrii delegaţiei la toate cursele. Este o minciună că eu şi consiliera mea, Cătălina Miriţă, nu apărem în fotografiile de grup. A fost o întâlnire foarte importantă. Sunt două întâlniri pe an de acest gen la care participăm. Nu eu am decis să aibă loc în Insulele Azore. Anul trecut, de exemplu, a fost la Oslo", a spus Sorin Grindeanu, la Antena 3.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel