Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Giorgia Meloni, premiată de Ziua Națională a României, la Roma: Spectacol românesc de excepție și invitați surpriză

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Asociaţia Românilor din Italia (ARI) organizează duminică, 27 noiembrie, tradiţionalul eveniment dedicat Zilei Naţionale a României. Anul acesta, premierul Italiei, Giorgia Meloni va fi premiată de comunitatea de români de la Roma.

Acest mare eveniment a fost pregătit anul acesta cu mari eforturi şi sacrificii, pe măsura importanţei momentului pe care se sărbătoreşte. Deschiderea spectacolului va avea loc în jurul orei 14,30 la Teatrul Atlantico din Roma (adresa: viale dell'Oceano Atlantico 271, Roma).

Ansamblul românilor din regiunea Lazio "Gospodarii di Riano" şi interpreta de muzică populară Anamaria Pârjolea vor încânta publicul şi vor da startul dansului popular.

La ora 15,15 după primirea invitaţilor, imnul naţional al României şi al Italiei vor anticipa discursurile oficialităţilor prezente. În acest interval de timp alocat discursurilor oficiale, Eugen Terteleac va prezenta membrilor şi invitaţilor ARI activităţile întreprinse anul acesta, între care cele 11 misiuni umanitare organizate în Ucraina.

 

Spectacol de excepție și invitați surpriză de Ziua României, în Italia



Președintele ARI, Eugen Terteleac împreună cu Maria Grazia Passeri de la Asociaţia Salvamamme vor oferi diplome de onorifice voluntarilor implicaţi.

Emoţiile vor ajunge la maxim odată cu intrarea în scenă a Cenaclului Flacăra, condus de Andrei Păunescu, care va începe cu imnul ARI "Români pentru Români", urmat de un repertoriu extraordinar.

Cea mai mare surpriză a ediţiei de anul acesta vine de la reprezentanţi din Ucraina, care doresc să mulţumească italienilor şi românilor pentru solidaritatea demonstrată încă de la începutul războiului. Tot din Ucraina va fi prezent ansamblul Perla, din Cernăuţi condus de domnul profesor Iurie Levscic şi format din copii ucraineni de origine română, care vor încânta publicul cu melodii ucrainene şi româneşti.

Marele artist Aurel Moldoveanu va lansa în premieră la Roma două noi capodopere muzicale şi va implica publicul în actul artistic, cu muzică de dans şi mari emoţii.

În afară de cele menţionate mai sus, vor fi, ca în fiecare an, şi alte surprize, cadouri pentru copii, cărţi, dulciuri şi jucării.

Toţi participanţii vor fi întâmpinaţi şi recompensaţi cu o cocardă tricoloră.

 

Giorgia Meloni, premiată de Ziua Națională a României, la Roma



Vor fi premiaţi şi oameni de afaceri, care vor primi o diplomă de excelenţă semnată de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, domnul Mihai Daraban.

În cadrul evenimentului va fi oferit din partea Asociaţiei Românilor din Italia şi din partea Centrului Bucovinean de Artă un trofeu şi titlul de OMUL ANULUI 2022 doamnei prim ministru al Italiei, Giorgia Meloni. Premiul va fi ridicat de Federico Rocca, membru marcant al partidului Fratelli d'Italia. Giorgia Meloni nu va putea fi prezentă datorită angajamentelor asumate, dar a ţinut să transmită gânduri bune şi La Mulţi Ani României.

Evenimentul este susţinut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Banca Transilvania Italia, Elephant Moving.

„Vă aşteptăm să fim împreună, fraţi români, moldoveni, italieni şi ucraineni. La Mulţi Ani, România!“, este mesajul organiztorilor - Eugen Terteleac, Maria Grazia Passeri și Iurie Levscic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel