Germania deschide un centru de securitate a dronelor

Dronă / Sursă: Freepik
Dronă / Sursă: Freepik
Germania deschide marţi un nou Centru Tehnologic de Siguranţă a Dronelor pentru a cerceta şi dezvolta noi tehnologii de securitate a dronelor şi pentru a le testa în condiţii realiste, relatează dpa.

Ministrul de interne Alexander Dobrindt, ministrul cercetării Dorothee Bär şi premierul landului Saxonia-Anhalt, Sven Schulze, vor participa la deschidere la sediul Centrului Aerospaţial German (DLR) din Cochstedt, la nord-vest de Leipzig.

Împreună cu sediul DLR din Braunschweig va fi creat un centru considerat unic în Germania prin combinarea ştiinţei cu cerinţele practice de securitate.

Necesitatea centrului a fost evidenţiată recent de incidentul de pe Aeroportul Leipzig/Halle unde o dronă înarmată cu explozibili a fost descoperită printre aeronave cargo ucrainene. Drona a fost controlată într-un mod care a îngreunat identificarea acesteia de către sistemele convenţionale de detectare.

Procurorii au descris incidentul drept un "atac grav asupra infrastructurii de transport şi logistică a Germaniei", iar miniştrii de interne federali şi ai landurilor au cerut progrese mai rapide în stabilirea unei apărări eficiente împotriva dronelor.

Centrul tehnologic face parte dintr-o strategie mai amplă de apărare împotriva dronelor pe care Dobrindt a discutat-o cu miniştrii de interne la nivel de land. O componentă este o unitate de apărare împotriva dronelor în cadrul poliţiei federale.

Cea de-a doua componentă este un centru comun federal-statal de apărare împotriva dronelor, unde diverse agenţii de securitate şi alte instituţii vor face schimb de informaţii şi vor coordona eforturile.

Cercetările din Cochstedt reprezintă a treia componentă. Centrul va testa tehnologii pentru utilizarea în siguranţă a dronelor, precum şi tehnologii pentru detectarea şi apărarea împotriva vehiculelor fără pilot utilizate în scopuri răuvoitoare. 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
SONDAJ DE OPINIE
Diaspora păstrează suficient de strâns legătura cu România?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close