Gabriel Liiceanu: E o chestiune de DEMNITATE şi de ONOARE. Când ieşi acolo spui că nu ACCEPȚI

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Scriitorul Gabriel Liiceanu a declarat la Digi24 că protestele generate de votul din parlament sunt o datorie de onoare, sunt "meseria de cetăţean".

„Ieşitul în Piaţă care multora le pare inutil, nu e, pentru că e o sărbătoare a libertăţii dobândite. Trebuie periodic resuscitată. E o sărbătoare a undei democratice. Faptul că ies 100 de oameni, o mie, zece mii e un omagiu adus şanselor istorice. E vocea societăţii civile, a reprezentanţilor.

În momentul de faţă oamenii uită că ei sunt slujiţi de aceia pe care i-au ales. Sunt puşi acolo să ne slujească. Ieşitul în Piaţă e vocea celor care îşi cer dreptul de a fi slujiţi. Când nu o fac înseamnă că acceptă să fie încălecaţi de cei care au venit ca să îi slujească. Au jurat pe Constituţie, nu au jurat că o să fure, că o să ia fondurile UE, au jurat că vor sluji poporul.

Venirea în Piaţă e bifarea locului şi a simbolului unei democraţii în care oamenii au dreptul să ceară socoteală. E meseria de cetăţean.

Nu trebuie să ieşi zilnic, dar în momentele cheie trebuie să se iasă masiv. E o datorie. Am primit nişte luări de poziţie pe Facebook ale unor oameni inteligenţi. O doamnă spune că ieşitul în stradă nu e nici datorie, nici exerciţiu civic, nici terapie, e o chestiune de onoare.. – aşa scrie pe Facebook, nu îmi plac aceste cuvinte.  Aşadar, e o chestiune de demnitate şi de onoare. Când ieşi acolo spui că nu accepţi.

Au toata libertatea de a legifera în limitele Constituţiei. Nimeni nu trebuie să conteste că au câştigat corect alegerile. Ruşine celor care nu au ieşit la vot! Au învăţat ceva din chestia asta. Dacă vor exista anticipate vor trage concluzia”, a declarat  Gabriel Liiceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel