Funcționarul italian ar fi avut minim un colaborator. Suspecții s-au găndit și au creat cu ajutorul inteligenței artificiale, chipuri și date personale pentru 59 de "mame” românce inexistente, fiecare cu câte 5 sau 6 copii inventați, pentru a încasa ilegal aproximativ 1,4 milioane de euro din alocația unică universală oferită de statul italian.
Frauda ar fi fost comisă în nordul provinciei Bari și în provincia Foggia și a fost descoperită de Guardia di Finanza, în urma unei sesizări făcute de INPS din Andria. Procurorii din Foggia au dispus un sechestru preventiv de urgență asupra bunurilor a două persoane din provincia Foggia, acuzate de înșelăciune în dauna statului italian.
Alte două persoane sunt cercetate în dosar: un funcționar de la evidența populației dintr-o localitate din nordul provinciei Bari și un angajat al unui centru de asistență fiscală (CAF) din Foggia. Aceștia nu au fost vizați de măsuri restrictive, dar sunt investigați pentru rolul lor în mecanismul fraudei.
Cărți de identitate românești false, cu fețe create de AI
Potrivit anchetatorilor, funcționarul de la primărie ar fi creat în mod ilegal 59 de reședințe fictive pentru femei declarate ca fiind de origine română și ar fi emis tot atâtea cărți de identitate false, deși nu existau persoane reale în spatele acelor documente.
Guardia di Finanza susține că numele și fețele acestor presupuse românce ar fi fost generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Inexistența persoanelor a fost verificată cu sprijinul carabinierilor din Trinitapoli și prin canale de cooperare cu autorități din alte state.
După crearea identităților false, membrii rețelei ar fi întocmit și contracte de muncă fictive în două firme agricole din Cerignola, pentru a simula îndeplinirea condițiilor necesare obținerii alocației unice universale.
Cererile către INPS au fost depuse de angajatul CAF din Foggia, care ar fi declarat pentru fiecare dintre aceste femei românce inexistente existența a cel puțin 5 sau 6 copii aflați în întreținere, ceea ce a dus la obținerea unor sume lunare foarte mari.
Escrocheria s-ar fi finalizat prin emiterea a 59 de carduri Postepay pe numele femeilor fictive, prezentate ca fiind de naționalitate română. Pe aceste carduri erau virate lunar sumele achitate de INPS, în medie aproximativ 2.300 de euro pentru fiecare "familie”.
Banii erau retrași periodic de la bancomate de către ceilalți doi complici, care au fost surprinși și identificați de anchetatori în timpul operațiunilor de filaj.