Franța. Tânără, sechestrată şi abuzată timp de trei ani de mama şi sora ei

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

O mamă şi fiica ei au fost încarcerate la începutul lunii septembrie pentru că şi-au sechestrat şi abuzat fiica, respectiv sora, timp de trei ani "în condiţii de viaţă nedemne" şi "în legătură cu un rit religios", în vestul Franţei, relatează miercuri AFP. 

În noaptea de 24 august jandarmii au intervenit în satul Bignay (vest) unde o tânără de 25 de ani tocmai fugise de acasă, a declarat într-un comunicat procurorul din La Rochelle (vest), Laurent Zuchowicz.

Ea a declarat că "a fost sechestrată timp de trei ani de mama şi sora ei într-o locuinţă insalubră, că a fost agresată de mai multe ori pentru că a încercat să se răzvrătească sau să plece, că a fost privată în mod regulat de hrană şi că a suportat condiţii de viaţă nedemne, toate în legătură cu un rit religios urmat de mama şi sora ei".

Declaraţiile au fost coroborate, potrivit acuzării, de examinări medicale, mărturii şi constatări ale anchetei. "O procedură anterioară iniţiată în noiembrie 2020 în urma unui raport trimis de serviciile sociale, care avertizase cu privire la precaritatea acestei familii", s-a alăturat anchetei.

O sursă apropiată anchetei a declarat pentru AFP că tânăra trăia "în propriile excremente într-o cameră cu ferestre blocate cu scânduri de lemn într-o casă murdară, fără apă sau electricitate".

Mama, în vârstă de 58 de ani, şi fiica, în vârstă de 27 de ani, au fost acuzate de "sechestrare de natură penală" şi încarcerate, după ce au fost supuse unui control psihiatric.

În faţa anchetatorilor, mama a negat acuzaţiile fiicei sale. Cealaltă fiică nu a dorit să facă declaraţii. Ele dispun de caziere judiciare fără alte condamnări, potrivit parchetului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel