"E o bombă". Gluma unui român pe aeroportul din Frankfurt i-a adus dosar penal și interdicție să zboare spre casă

terminal aeroport
Foto: Magnific
Unui român i-a fost interzis să urce în avion, după ce a glumit că are o bombă în bagaj. Bărbatul se afla la controlul de securitate pe aeroportul din Frankfurt.

Un român de 38 de ani a aflat pe propria piele că anumite glume nu sunt potrivite în timpul controlului de securitate din aeroport. Pasagerului nu i-a fost permisă îmbarcarea în avionul cu care urma să se întoarcă în țară, pe aeroportul din Frankfurt, după ce a rostit, în mijlocul unei inspecții de securitate, cuvintele „E o bombă."

Potrivit Frankfurter Neue Presse, incidentul s-a petrecut vineri, 17 iulie. În timpul controlului de securitate, valiza bărbatului a declanșat semnalul de alarmă în timpul unui test specific pentru detectarea explozibililor, care a ieșit pozitiv. Situația a fost complicată și de faptul că bagajul era încuiat cu un lacăt cu combinație, al cărui cod proprietarul nu și-l amintea.

Pe monitorul de securitate a fost afișat un mesaj că valiza conține un obiect „a cărui periculozitate nu poate fi exclusă", a transmis Poliția Federală.

Obiectul suspect: o cutiuță muzicală

Ofițerii au deschis valiza și au constatat că obiectul suspect era, de fapt, o cutiuță muzicală. Înainte ca inspecția manuală să fie finalizată, românul a ales momentul cel mai nepotrivit pentru o glumă și a spus că în bagaj se află o bombă.

Conform protocolului, întreaga procedură a trebuit să fie reluată de la zero, „de data aceasta sub supraveghere foarte atentă a poliției", conform comunicatului oficial.

Gluma pe care a făcut-o românul a avut consecințe grave pentru el. Pe numele său a fost deschis un dosar penal, a fost exclus din zbor și escortat în afara zonei de securitate a aeroportului.

În urma acestui cazi, autoritățile germane au transmis un mesaj ferm: „Declarațiile despre bombe sau alte obiecte periculoase nu sunt o glumă. Ele declanșează măsuri de securitate extinse și pot duce la anchete penale, excluderea din zbor și cereri substanțiale de despăgubire."

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close