După doi ani într-o seră de roșii din Olanda, o româncă și-a dat demisia și revine acasă: "Mă simt ca un robot. Vreau o viață diferită"

Ioana Neicu are 22 de ani, o Kia Picanto și un dor de casă pe care nicio melodie nu-l mai poate acoperi. Tânăra, originară din satul Potelu, județul Olt, trăiește de doi ani și jumătate în localitatea olandeză Putte (Brabantul de Nord), unde lucrează într-o seră de roșii. După acești doi ani, ea a luat o decizie: în iunie se întoarce în România.

Reporterii publicației De Volkskrant au urmărit-o pe Ioana în viața de zi cu zi, ca parte dintr-o serie dedicată migranților care își construiesc o viață în Olanda. Aceștia spun că Ioana este o tânără care și-a câștigat independența cu prețul singurătății.

Să meargă cu mașina e ca o terapie

Ioana spune că supraviețuiește zilelor grele cu ajutorul șofatului. Cu mâna stângă relaxată pe volan și piciorul drept apăsat cu hotărâre pe accelerație, tânăra conduce pe drumurile cu două benzi mărginite de copaci din Brabant cu o dezinvoltură neașteptată pentru cineva care se descrie drept timidă.

"Când sunt aici, totul pare să dispară", spune ea. „Nu am frică, nu sunt tristă dimineața. Sunt veselă."

Ea a făcut școala de șoferi la la 19 ani, când părinții ei, prea săraci ca să-și permită propriul permis, au decis că fiica lor cea mică merită această șansă. „Au spus: avem încredere că poți reuși." Din prima zi petrecută la volan, a știut că e ceva al ei. „Acum pot merge oriunde vreau, nu depind de nimeni."

Agenția de muncă temporară i-a și oficializat, într-un fel, această pasiune: odată cu schimbarea locului de muncă la o altă seră de roșii, Ioana a primit și rolul de șofer pentru colegi, în schimbul accesului la mașină. Are dreptul să circule o sută de kilometri pe săptămână în timpul liber.

Uneori merge la McDonald's în Goes sau Bergen op Zoom. Alteori doar se plimbă. O dată a mers până la Bruxelles, la concertul lui Maluma.

Românca a schimbat locul de muncă

Recent, ea s-a mutat la o nouă seră. Nu a vrut să le spună jurnaliștilor de ce a plecat de la fostul angajator, însă recunoaște că cel mai greu a fost despărțirea de Ionela, cea mai bună prietenă și colegă.

„Nu vreau să-mi vorbesc de rău angajatorul, dar nu mă mai simțeam confortabil acolo".

Dorul de casă nu e ceva nou pentru Ioana, iar în această vară ea a devenit mătușă. Nepotul ei s-a născut acum zece luni, iar ea l-a văzut de câteva ori, în vizitele de sărbători. „Asta îmi frânge inima", spune fără ezitare.

Românca spune că s-a adaptat greu la rutina olandeză. „Uneori mă simt ca un robot aici. Fiecare zi e la fel: mă trezesc, muncesc, mănânc, fac duș, dorm - și o iau de la capăt." La asta se adaugă un sentiment mai apăsător. „Uneori simt că nu suntem pe deplin văzuți ca ființe umane. Că există prea puțină înțelegere a faptului că și noi avem o viață, că suntem obosiți, că avem zile proaste."

Ioana vrea să revină acasă

Tânăra și-a dat deja demisia, urmând să plece acasă. „Nu pot spune că nu aș mai putea, dar nu mai vreau. Vreau o pauză, să duc o viață diferită."

Spune că vrea o viață în care să nu se mai trezească la patru sau cinci dimineața, în care să meargă uneori la o petrecere fără să calculeze câtă energie îi va rămâne pentru săptămâna de muncă.

„Vreau să încep să mă bucur de viață".

Acasă o așteaptă deja o mașină cumpărată din salariul încasat în Olanda. Aceasta e prima achiziție importantă pe care și-a permis-o. Și, inevitabil, odată cu ea, un nou rol neplătit: singura șoferă a familiei.

Mama va avea nevoie de cineva care s-o ducă la programări. Fratele mai mic va cere și el câte o cursă. „Sunt un fel de taximetristă neoficială acasă", zâmbește Ioana.