După DENUNȚUL lui Sebastian Ghiță, Nicolae Popa face DEZVĂLUIRI

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Nicolae Popa a făcut o serie de declarații la Antena 3, după denunțul lui Sebastian Ghiță pe numele Laurei Codruța Kovesi.

„Eu am fost extrădat din Indonezia. E adevărat că procesul de extrădare a început după vizita doamnei Kovesi din martie 2011. Eu până atunci, din data de 1 decembrie 2009 până după 18 martie 2011, am stat în arest, fără să fiu judecat sau propus pentru judecare.

Mi se reînoia mandatul de arestare din 30 în 30 de zile, fără să pot să fac apel la el, fără să văd vreun judecător.

În momentul în care completul de judecători s-a retras pentru a delibera, am avut timp să trag trei fumuri dintr-o țigară și a revenit cu o decizie de extrădare, care cred că avea 40-50 de pagini, cel puțin.

Era deja redactată, deja semnată. Ulterior, a doua sau a treia zi, președintele Indoneziei a semnat și ordinul de extrădare, iar eu am fost extrădat pe 21 aprilie 2011 cu avionul particular de la compania domnului Țiriac.

Am făcut escală în India și în Doha. Ministerul de Interne spune că a plătit această deplasare. O să remarcați că factura emisă de MAI era în septembrie 2011, iar eu am fost extrădat în aprilie 2011", a declarat Nicolae Popa.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel