Drulă: "S-a unit PSD cu PNL. Asta e adevărata comasare"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Cum se va calcula noua rovinietă și cât va costa. Drulă „Se trece de la taxarea pe timp, la taxarea pe distanța
Cum se va calcula noua rovinietă și cât va costa. Drulă „Se trece de la taxarea pe timp, la taxarea pe distanța

Președintele USR, Cătălin Drulă, a comentat decizia PNL și PSD de a candida pe liste comune pentru alegerile europarlamentare. 

După ani de atacuri reciproce, USL-ul s-a reunit. Ciolacu și Ciucă au anunțat că PSD și PNL vor candida pe liste comune pentru alegerile europarlamentare și va exista și o comasare a alegerilor.

Președintele USR, Cătălin Drulă spune că USR va contesta comasarea, care n-ar respecta Constituția. 

"Ce vedem astăzi este unirea PSD și PNL. Aceasta e adevărata comasare: a PSD cu PNL. Vorbim de un partid unic care luptă împotriva românilor. Alianța Dreapta Unită a decis să aibă candidați comuni la toate rândurile de alegeri din 2024. Nu îi vom lăsa să fure votul românilor. Nu îi vom lăsa ca înțelegerile lor obscure să conteze mai mult decât votul fiecărui român. Vom contesta orice comasare pe toate căile legale. De asemenea, Dreapta Unită cere declanșarea unui referendum pentru eliminarea pensiilor speciale, adoptarea de urgență a legii de alegere a primarilor în două tururi și reducerea numărului de parlamentari la 300.Ne-au arătat ce pot face în ultimii doi ani: taxe mărite și scumpiri care au ajuns să sufoce milioane de familii.

În tot acest timp, ei s-au preocupat de privilegiile lor, de baroni și pensii speciale. Românii strângeau cureaua, ei jefuiau bugetul țării. Românii îndurau, ei își dădeau pensii speciale. Alianța Dreapta Unită este pregătită să câștige alegerile, oricâte comasări ar face ei și oricâte piedici ne-ar pune. Suntem aici să luptăm pentru o Românie modernă, în care banii publici merg către spitale, școli și autostrăzi, nu în conturile lor. Vă chem alături de mine și de Dreapta Unită în lupta cu partidul unic PSD-PNL," transmite Cătălin Drulă.

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au anunțat liste comune doar pentru alegerile europarlamentare, iar pentru alegerile locale fiecare partid ar candida pe forțe proprii, cu proprii candidați. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel