Donald Trump îi dă replica lui Joe Biden: „El este inamicul statului”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Fostul preşedinte american Donald Trump i-a dat replica sâmbătă succesorului său Joe Biden, după ce acesta îl descrisese drept o ameninţare pentru democraţie, numindu-l la rândul său „inamicul statului” şi prezentând un bilanţ cât se poate de negativ al mandatului de până acum al democratului, relatează AFP.

Într-un miting de campanie în Pennsylvania pentru alegerile de la jumătatea mandatului, miliardarul republican a denunţat de asemenea percheziţia spectaculoasă întreprinsă de FBI la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în Florida, pe 8 august, unul „dintre abuzurile de putere cele mai şocante din partea unei administraţii în istoria americană”.

„El (Joe Biden) este inamicul statului”, a atacat Donald Trump, răspunzând atacurilor virulente ale succesorului său, care îl acuzase cu două zile în urmă că reprezintă, împreună cu „republicanii MAGA” (Make america great again), „un extremism care ameninţă înseşi fundamentele Republicii noastre”.

„Discursul lui nu a fost decât ură şi furie”, a spus Trump în faţa susţinătorilor săi, acuzând „discursul cel mai odios, plin de ură şi divizant care a fost pronunţat vreodată de un preşedinte american”.

 

Donald Trump: Unul „dintre abuzurile de putere cele mai şocante”



În discursul rostit joi la Philadelphia, Biden chemase la salvarea „sufletului Americii”, criticându-i virulent pe cei care „nu respectă Constituţia”, „nu cred în statul de drept”, „nu recunosc voinţa poporului”.

„Aţi putea să luaţi cei mai răi cinci preşedinţi din istoria Statelor Unite şi să-i puneţi la un loc, nu ar fi putut să facă răul pe care Joe Biden l-a făcut ţării noastre în mai puţin de doi ani”, a mai acuzat Trump, denunţând inflaţia şi creşterea insecurităţii.

În prima sa apariţie publică după percheziţionarea reşedinţei sale din Florida de către FBI, Trump a mai afirmat că aceasta constituie „exemplul cel mai frapant al ameninţărilor foarte reale care apasă asupra libertăţii americanilor” şi unul „dintre abuzurile de putere cele mai şocante din partea unei administraţii în istoria americană”.

„Raidul ruşinos şi descinderea în casa mea din Mar-a-Lago au fost o parodie de justiţie”, a insistat fostul preşedinte, care cochetează deschis cu o nouă candidatură în 2024.

 

FBI, percheziții în casa lui Trump 



FBI a întreprins această perchiziţie în baza suspiciunilor că fostul preşedinte Trump păstrează în mod ilegal documente confidenţiale din mandatul său la Casa Albă (2017-2021).

Anchetatorii federali suspectează că, printre cele în jur de 30 de cutii confiscate, se află documente strict secrete „probabil ascunse” pentru a împiedica ancheta, afirmă un document al Departamentului de Justiţie.

Pe de altă parte, fostul preşedinte a contestat din nou rezultatul alegerilor din 2020, pierdute în faţa lui Joe Biden. ''Alegerile americane ar trebui să fie decise de poporul american. Şi nu s-a întâmplat aşa în 2020'', a spus el.

Miliardarul mai este vizat şi de anchete legate de eforturile sale de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 şi de rolul său în asaltul susţinătorilor săi asupra Capitolului pe 6 ianuarie 2021. Fostul preşedinte nu este însă inculpat în prezent în niciun dosar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel